Main menu

header

544 24 1de Dana Purgaru

Se poate spune că nu există proprietar de câine care să nu se fi întrebat măcar o dată în frumoasa viaţă petrecută alături de animalul său dacă acesta simte sau nu regret după ce face prostioare. Pentru că, desigur, orice animal de companie, oricât de bine educat ar fi, face şi năzbâtii, fapt confirmat şi de medicul veterinar Constantin Daniel Lescai, şef de clinică la Spitalul Veterinar Ilioara din Capitală.

Prin ochii patrupedului, lucrurile stau complet altfel

Odată intrat în casa şi în sufletul proprietarilor, câinele devine un membru al familiei şi, de multe ori, este creditat cu numeroase emoţii şi gânduri caracteristice omului. Aşadar, dacă venim acasă şi găsim bucăţi de hârtii împrăştiate peste tot, mâncarea de pe masă împrăştiată pe jos, canapeaua roasă, papucii ori ciorapii găuriţi sau alte surprize neplăcute, iar făptaşul cu coadă ne priveşte cu o mină vinovată şi înduioşătoare, tindem să credem că se simte vinovat. Lucrurile s-ar putea să fie oarecum diferite, spune specialistul, care afirmă că „interpretarea aceasta stă mai degrabă drept dovadă a transpunerilor emoţiilor şi gândurilor noastre în viaţa câinelui”. Şi asta pentru că prietenii noştri necuvântători reuşesc foarte greu să facă legătura între ce au făcut în trecut şi prezent. „Mai degrabă decât jenă, ruşine, regret sau părere de rău, bietul câine este posibil să simtă altceva. Din experienţele trecute sau din tonalitatea vocii dumneavoastră, limbajului corporal şi a poziţiei faţă de el, câinele mai degrabă resimte un episod anxios, frica de dumneavoastră şi de acţiunile dumneavoastră. Legătura cu ceea ce «a făcut» îi este relativ străină, mai ales dacă nu a fost prins în fapt. Iar conceptul de regret şi părere de rău este unul comun oamenilor, şi nu animalelor. Aşa că simţămintele bietului câine sunt de atribuit reacţiei de apărare, de frică faţă de dumneavoastră atunci când vă apropiaţi de el. După cum se ştie deja, câinele nu va pune acelaşi preţ pe cearceafurile curate, ziarul dumneavoastră, tocul de lemn scump sau perdeaua nou-nouţă. Viaţa lui nu depinde de acestea şi este în mare parte fără regrete şi fără păreri de rău”, explică medicul veterinar.

„Oare de ce îi este frică de mine?”

Aşadar, stăpânul trebuie, în această situaţie, să-şi pună altfel problema, să afle în propriul său comportament de ce animalul se teme de reacţia lui. „Pe cât de natural este să facem analogii şi să ne punem mental în locul celuilalt, în cazul câinilor acest lucru ar trebui modulat în funcţie de modul în care văd ei viaţa şi convieţuirea cu noi. Astfel că, după aceste rânduri, dacă schimbăm sensul aparent al feţei lui, de suspect ce pledează vinovat, în frică de omul care se apropie de el, atunci ne putem întreba: «Oare de ce îi este frică de mine?»”, atrage atenţia specialistul.