de Alexandra Rotărescu
Un nou studiu genetic, finalizat la sfârșitul anului trecut, scoate la iveală adevărata origine a celui mai bun prieten al omului. Aflați, așadar, când și cum s-a apropiat câinele antic de strămoșii noștri, pentru că cel mai probabil animalul a căutat compania umană, și nu invers…
Au ajuns la performanța de a înțelege între 150 și 250 de cuvinte
Cei care dețin sau au deținut vreodată chiar și un singur „membru de familie pe patru picioare” pot spune fără ezitare că patrupedul numai nu vorbește, în rest pricepe tot. Adevărul e că micile „genii” îmblănite au ajuns la performanța de a înțelege între 150 și 250 de cuvinte și sunt capabile să păcălească atât oameni, cât și alți parteneri cu codiță de joacă pentru a obține ceea ce-și doresc. Și, dacă vreți și alte dovezi de inteligență, aflați că cel mai bun prieten al omului este singurul animal de pe Pământ care ne poate citi expresiile faciale, astfel încât își dă seama, după o simplă privire, dacă suntem fericiți, triști sau nervoși. Însă câinele n-a fost dintotdeauna atât de empatic cu oamenii, și asta pentru că, în timpuri de mult apuse, se aflau de fapt în competiție, fiind ambii vânători carnivori. Și atunci cum a avut totuși loc apropierea dintre ei?
A colectat mostre de sânge de la câinii care trăiesc în haite
Un grup de cercetători, condus de postdoctorandul Laura Shannon, și-a petrecut șapte ani călătorind prin lume și colectând mostre de sânge de la câinii care trăiesc în haite pe lângă așezările omenești. Asemenea locuri se numesc „sate de câini” și reprezintă cea mai bună sursă de informații despre strămoșii cățeilor, pentru că nu aparțin niciunei rase canine și sunt cât se poate de sălbatici. Astfel, oamenii de știință au strâns probe ADN de la 549 de astfel de necuvântătoare din nu mai puțin de 38 de țări aflate pe şase continente, munca lor reprezentând cel mai mare studiu canin realizat vreodată. „Există milioane de câini în întreaga lume, și cei mai mulți dintre ei nu aparțin niciunei rase pure”, a declarat cu entuziasm unul dintre cercetători. Așadar, material genetic au avut din plin!
Nu oamenii i-au domesticit pe câini, ci câinii i-au îmblânzit pe oameni
După ce au analizat peste 185.000 de mostre genetice, cercetătorii au ajuns la concluzia că primii câini domesticiți au fost în Asia Centrală, undeva pe lângă India sau Nepal, și nu prin Siberia sau China, cum se credea până acum. Mai mult de-atât, dacă se știa, până-n momentul de față, că cel mai bun prieten al omului a fost îmblânzit în urmă cu 10.000 de ani, adică în perioada în care strămoșii noștri au început Revoluția Agriculturii, ei bine, acum se vorbește despre o apropiere între câine și om petrecută acum 32.000 de ani. Se presupune că, pe vremea în care vânătoarea era metoda primară de supraviețuire, homo sapiens a început să ia pe lângă el câte un lup, pentru a-l ajuta la doborârea pradei sau măcar la depistarea ei. La fel de bine e posibilă și supoziția conform căreia nu oamenii i-au domesticit pe câini, ci câinii i-au îmblânzit pe oameni, ceea ce schimbă radical situația.
Agresivitatea a fost înlocuită de loialitate și recunoștință
Pentru a demonstra veridicitatea acestei teorii revoluționare, oamenii de știință au adus argumente care s-o susțină. Evoluția presupune supraviețuirea celui mai puternic, nu-i așa? Ei bine, în cazul câinilor, se poate spune, mai în glumă, mai în serios, că este vorba despre supraviețuirea celui mai prietenos animal. Cel mai probabil, lupii ne-au abordat pe noi în căutarea după rămășițele alimentare, aflate în preajma adăposturilor umane. Cei îndrăzneți și agresivi au fost, în mod cert, omorâți sau alungați de oameni, pe când cei îndrăzneți, dar prietenoși au rămas pe lângă gospodăriile celor care au devenit apoi stăpânii lor. Ipoteza expusă de cercetători nu este deloc lipsită de logică. Dă într-adevăr de pământ cu ideea în care am crezut noi toți dintotdeauna, și anume că omul n-a putut rezista farmecului unor pui de lup și i-a adoptat, însă este perfect viabilă. Acei lupi prietenoși, care s-au apropiat, într-o bună zi, de strămoșii bipezi și n-au mai plecat de-atunci din preajma lor, au fost crescuți de om, ceea ce a făcut ca agresivitatea animalelor sălbatice să se reducă simțitor în timp. Sau, mai realist vorbind, agresivitatea a fost înlocuită de loialitate și recunoștință pentru grija pe care o primeau, caracteristici atât de specifice câinilor.
Moştenirea lupilor
Lăsând deoparte dilemele de genul „Cine a făcut oare primul pas: omul sau câinele?”, nu există dubii legate de faptul că trecerea anilor a adus cu ea schimbări majore în ceea ce privește înfățișarea lupilor (rasele canine actuale care au cele mai multe gene moștenite de la lupi sunt Husky Siberian și Câinele de Groenlanda). O altă certitudine este că lupii au cunoscut, în timp, modificări și la nivel comportamental. Nici măcar cele mai apropiate „rude” de-ale noastre, cimpanzeii, nu reușesc să descifreze gesturile umane și starea noastră de spirit precum o pot face câinii. Mai mult de-atât, dulăii reprezintă și-n ziua de azi un ajutor de nădejde la vânătoare. Triburile din Nicaragua depind de câini ca să le depisteze prada, iar în Congo, vânătorii sunt de părere că ar muri pur și simplu de foame dacă n-ar exista credincioșii lor prieteni patrupezi. În concluzie, nu contează cine a căutat primul compania celuilalt, atât timp cât și câinele, și omul sunt, în momentul de față, dependenți unul de altul.