Main menu

header

Cercetătorii au descoperit, în Venezuela, o nouă specie de peşte, ce se poate căţăra pe pietre. Cu ajutorul unor înotătoare flexibile şi a unei guri foarte largi, acest peşte se poate agăţa de pietre, o aptitudine vitală, având în vedere că această fiinţă trăieşte în ape foarte repezi.

Peştele a fost pentru prima dată reperat de un antropolog, în Amazon, acum aproximativ două decenii, dar specimenul găsit atunci părea „lovit de camion”, după spusele specialiştilor de la Institutul Zoologic din Caracas.  Au fost studiate 84 de exemplare Uimiţi de descoperire, cercetătorii au găsit specimenul în Râul Orinoco şi au cules 84 de exemplare, chiar de pe pietre. După noi analize s-a confirmat faptul că ciudatul peşte este o nouă specie, denumită Lithogenes wahari, şi aparţine unui grup de peşti ce se împarte în două familii.

Daniela Purgaru