de Andrei Dicu
V-aţi gândit câtă viaţă poate încăpea într-un cub cu latura de 30 cm? Ca să răspundă la această întrebare, fotograful David Liittschwager a dus o ramă verde de metal, un cub cu latura de aproximativ 30 cm, în diverse medii (uscat şi apă), în zone tropicale şi temperate. Peste tot, a urmărit şi a fotografiat, cu ajutorul mai multor biologi, creaturile care locuiau acolo sau traversau spaţiul respectiv...
Liittschwager: „Parcă aş fi găsit nestemate!”
Timp de trei săptămâni, Liittschwager şi echipa sa au „spionat” fiecare sit, iar în total au fost fotografiate peste 1.000 de organisme individuale, până la cele de 1-2 mm lungime. „A fost ca şi cum am fi găsit nestemate!”, a exclamat fotograful. Într-adevăr, în lumea noastră, în care privirile ne sunt atrase de animale mari (păsări, mamifere, peşti, fluturi), există miliarde de insecte care se târăsc şi bâzâie printre ierburi, viermi şi creaturi fără nume, se zvârcolesc sau se adăpostesc în grabă când sapi pământul în grădină. Există furnici supărătoare, care te năpădesc când le strici muşuroiul, dar şi larvele sâcâitoare ale gândacilor, ce rămân expuse pe rădăcinile ierburilor îngălbenite. Când răstorni o piatră, apar şi mai multe: mici păianjeni şi creaturi palide, de toate felurile, care se furişează printre ciupercile parazite. Gândacii din familia Armadillidiidae se fac covrig, aşezându-şi corpul într-o bilă defensivă. Centipede şi miriapode, creaturile blindate ale acestei clase de mărime se înghesuie prin orice orificiu sau crăpătură. Poate părea că toată această grădină zoologică de-a dreptul scârboasă n-are legătură cu omul, dar cercetătorii au descoperit că, în realitate, lucrurile stau exact pe dos. Împreună cu bacteriile şi cu alte microorganisme invizibile, care înoată sau sălăşluiesc în jurul granulelor minerale din sol, locuitorii din subteran reprezintă inima vieţii pe Pământ.
Doar 60.000 de specii de ciuperci cunoscute din 1,5 milioane
Au fost descoperite şi studiate aproximativ 60.000 de specii de ciuperci, între care ciuperci comestibile, forme de coroziune şi de mucegai, dar savanţii estimează că, de fapt, pe Pământ există circa 1,5 milioane de specii. Alături de ele, în sol trăiesc unele dintre cele mai numeroase animale din lume, nematodele, cunoscute şi sub numele de viermi cilindrici. Acestea includ, printre alte forme, viermişorii albi pe care îi putem găsi peste tot, chiar sub suprafaţă. Se cunosc zeci de mii de viermi cilindrici, dar numărul real ar putea fi de câteva milioane. Într-un vârf de cuţit de pământ din grădină, cântărind aproape un gram, trăiesc milioane de bacterii, reprezentând câteva mii de specii. Furnicile, cu peste 12.000 de specii, se numără printre insectele cel mai bine studiate. Totuşi, putem bănui că numărul total de specii este dublu, dacă nu chiar triplu.
Speciile sunt stratificate în funcţie de adâncime
Intervievat de National Geographic Channel, Liittschwager a declarat: „Viaţa la nivelul solului nu este doar un amestec aleator de specii, nu e o întrepătrundere de ciuperci, bacterii, viermi, furnici etc. Speciile din fiecare grup sunt strict stratificate în funcţie de adâncime. Dacă porneşti imediat de sub suprafaţă şi mergi în adâncime, condiţiile acestui micromediu se schimbă treptat, dar dramatic. Centimetru după centimetru, se produc schimbări de lumină şi de temperatură, diferă mărimea cavităţilor, chimia aerului, a solului sau a apei, tipul de hrană disponibilă şi speciile de organisme. Combinaţia acestor proprietăţi defineşte ecosistemul de suprafaţă. Fiecare specie supravieţuieşte şi se reproduce cel mai bine în nişa proprie”.
600 de tipuri noi inventariate într-un cub de 30 centimetri pătraţi
Pe Reciful Temae, în largul Insulei Moorea (Polinezia Franceză) din Pacific, Littschwager a colaborat cu cercetătorii implicaţi în Proiectul Moorea Biocode, care îşi propune să inventarieze toate speciile din zonă, suficient de mari pentru a putea fi apucate cu penseta cea mai fină. El a fotografiat peste 600 de exemplare, fără a mai număra şi zecile de mii de mormoloci şi de alte vietăţi minuscule care pluteau prin cubul lui, într-o noapte fără lună. Multe vietăţi fugeau când se preleva mostra şi, după cum spune cercetătorul zoolog Chris Meyer, de la Institutul Smithsonian, „dacă îţi deplasezi cubul cu doar un metru, s-ar putea ca o treime dintre ceea ce găseşti să fie diferit”.
Şapte tipuri noi de midii descoperite în Râul Duck
Râul Duck din Tennessee este una dintre apele cu cea mai mare biodiversitate din SUA şi găzduieşte câteva specii endemice. Parte a unui bazin străvechi, în continuă extindere, Râul Duck, lung de 466 km, a curs peste albia sa de calcar timp de milioane de ani. Geologia bogată în minerale favorizează specii care, la rândul lor, sunt vitale pentru râu, inclusiv cele 54 de specii de midii care îi filtrează apa. Locul ales pentru studiu a fost Lillard Mill, la aproximativ 24 km est de Columbia, Tennessee. După două zile de lucru în apele învolburate, echipa a cules o mostră şi au fost remarcate un rac de râu şi mai multe ţestoase, inclusiv una care arbora o haină de alge în culori vii. Urmele a 32 de specii de peşti, peste 100 de scoici asiatice neindigene şi alte şapte specii de midii nou-descoperite, dintre care trei periclitate, sugerează cât de prosper este acest râu bătrân.
9.000 de specii de plante native, la Table Mountain
Cu ce se hrănesc unele dintre aceste microorganisme? Simplu. Spre exemplu, solurile din Table Mountain (Africa de Sud) sunt stâncoase şi sărace în nutrienţi, vegetaţia fiind uşor inflamabilă. Totuşi, aceste condiţii dificile au întreţinut una dintre cele mai mari concentrări de diversitate a plantelor din lume: 9.000 de specii native, dintre care majoritatea nu trăiesc altundeva. O mostră de floare fynbos folosită de Littschwager provine din Parcul Naţional Table Mountain, monumentalul munte teşit care domină Cape Town. Triindu-şi eşantioanele, fotograful a numărat 90 de specii, inclusiv 25 de tipuri de plante doar la suprafaţa solului, plus vreo 200 de seminţe reprezentând cel puţin cinci dintre aceste specii.
Edward O. Wilson: „După 18 ani de eforturi, distingeam 624 de specii de furnici“
Biologul Edward O. Wilson, de la Universitatea din Alabama, a declarat recent: „În 2013 am încheiat un studiu asupra «furnicilor megacefale» din emisfera vestică, un gen (Pheidole) care include cel mai mare număr de specii cunoscute. După 18 ani de eforturi mereu întrerupte şi reluate, distingeam 624 de specii. Dintre acestea, majoritatea, adică 337, erau noi pentru ştiinţă. Numai circa 12 specii au fost atent studiate. Am descoperit că una dintre cele mai mici se hrăneşte cu oribatide, care de obicei sunt mult mai mici de un milimetru şi au formă de păianjen combinat cu ţestoasă. Oribatidele sunt printre cele mai numeroase vietăţi de mărimea lor în sol. Un cub de sol cu latura de 30 cm ar putea conţine câteva mii de asemenea indivizi”.