Main menu

header

601 24 1de Dana Georgescu

Când un pui orfan de urangutan, pe nume Didik, a fost găsit de personalul International Animal Rescue (IAR), acesta era emaciat și se afla la un pas de moarte. Micuțul, în vârstă de 18 luni, avea un glonț în umăr și aproape sigur își văzuse mama omorâtă, arată „The Guardian”.

Victimă a defrișărilor masive din Borneo

Abandonat într-un magazin din Ketapang, Indonezia, subnutrit și cu un glonț înfipt în umăr, Didik este doar unul dintre miile de victime ale crizei ecologice cu care se confruntă Borneo. „Echipa noastră are de-a face cu atât de multe cazuri similare cu al lui Didik”, a declarat Lis Key, din cadrul IAR, care a adăugat că „mamele urangutan sunt foarte protectoare cu puii lor și nu le dau drumul fără să se lupte pentru ei”. După ce a fost găsit, Didik a fost îngrijit de IAR. Acesta a fost tratat de malnutriție și a fost operat pentru a-i fi scos glonțul. Reprezentanții centrului din Ketapang speră să-l introducă în curând printre ceilalți 106 urangutani salvați aflați în centru, toți victime ale defrișărilor din Borneo. Principala dificultate cu care se confruntă însă IAR este faptul că se găsesc din ce în ce mai greu locuri în care puii pot fi eliberați în sălbăticie. „Din cauza distrugerii continue a pădurilor, care sunt casa lor, urangutanii devin din ce în ce mai vulnerabili în fața vânătorilor și din ce în ce mai expuși la conflictele cu oamenii”, a explicat Key.

Populația de urangutani, în scădere dramatică

Anul acesta, urangutanii din Borneo au fost introduși pe lista roșie a IUCN cu speciile aflate în pericol de dispariție. Potrivit experților, în sălbăticie au mai rămas circa 100.000 de exemplare, în comparație cu 288.500 cât erau în 1973. Se estimează că aproximativ 2.000-3.000 de urangutani sunt omorâți în Borneo în fiecare an. Insula Borneo - împărțită între Indonezia, Malaiezia și Brunei - trece prin schimbări ecologice dramatice în ultimele decade din cauza industrializării, ceea ce provoacă defrișări masive, în special pentru plantațiile de palmier crescut pentru ulei. Din 1970, Borneo a pierdut circa 40% dintre păduri.

Acesta a fost găsit după ce fusese împușcat și rămăsese orfan

În sălbăticie, puii de urangutan trăiesc alături de mamele lor timp de șapte-opt ani, mai mult decât orice alt mamifer, cu excepția omului