de Gabriela Militaru şi Daniel Alexandrescu
Lupo a intrat în familia prințului William și a lui Kate Middleton la începutul anului 2012 și, de atunci, a devenit membru cu drepturi depline. Nelipsit de la plimbările familiei sau din excursii, câinele este unul dintre cele mai faimoase și răsfățate animale din lume.
L-au primit cadou
Totul se moștenește în Familia Regală a Marii Britanii, și se pare că exemplul tinde să fie preluat și de nou-veniți. Iar când vorbim despre moștenire în cea mai faimoasă familie din lume, nu ne referim doar la bani și la poziție socială, ci chiar și la animalele de companie. Pentru a se asigura că până și progeniturile patrupedelor lor nu vor fi înstrăinate, membrii Familiei Regale și rudele lor prin alianță își trec animăluțele de la unii la alții. Așa se face că părinții lui Kate Middleton, soția prințului William, au oferit cuplului princiar urmașul propriului lor câine. Michael și Carole Middleton sunt mândri deținători ai unui Cocker Spaniel englez pe nume Ella. Aceasta a dat naștere unui simpatic cățel în decembrie 2011, la câteva luni după ceremonia căsătoriei dintre prințul William și Kate Middleton, cea care a devenit ducesă de Cambridge. Michael și Carole l-au dat pe cățel lui William, care i l-a facut cadou lui Kate la cea de-a 30-a aniversare a sa. Inițial, cei doi au negat că ar avea un animal de companie, însă existența cățelului a fost confirmată în februarie 2012, când Kate Middleton a făcut o vizită la Școala Rose Hill. Acolo a participat la un curs de artă în timpul căruia copiii i-au făcut cadou un cățel-jucărie. „Cum îl cheamă pe cățel?”, i-a întrebat Kate pe copii? Atunci când aceștia au recunoscut că jucăria nu fusese încă „botezată”, ducesa a propus ca jucăria să fie numită după câinele său de acasă. „Am să-l numesc Lupo, ca pe câinele meu”, a spus ea.
Nume cu origini incerte
Imediat ce vestea că prințul William și Kate Middleton au un câine a fost confirmată, în februarie 2012, tabloidele s-au grăbit să afle însemnătatea numelui dat patrupedului. „Lupo” înseamnă „lup” în limba italiană, termenul fiind moștenit din latina veche. Cât privește numele câinelui regal, unele surse au fost de părere că numele câinelui nu are nicio semnificație în afară de faptul că a plăcut cuplului. În schimb, alții fac o legătură între numele simpaticului patruped și cel al străbunicii lui Kate pe linie paternă, Olive Christiana Lupton. Potrivit presei, vechea familie Lupton deținea propria podoabă heraldică, una care conținea lupi. Dragostea lui Kate Middleton pentru memoria familiei sale ar fi determinat-o pe aceasta să-și boteze companionul cu un nume înrudit. Cât despre Kate sau prințul William, aceștia nu au dat niciodată explicații legate de motivul pentru care au ales numele Lupo. Un lucru este sigur: Lupo i-a fost un adevărat camarad lui Kate Middleton în perioada în care prințul William a servit Royal Air Force în Insulele Falkland. Legătura dintre cei doi este atât de strânsă, încât au pozat împreună pentru coperta revistei „Hello” în 2012 și pentru un pictorial „Vogue”, în 2016. În plus, ca semn al prețuirii sale, Kate s-a ocupat personal de dresajul câinelui, misiune care s-a dovedit a nu fi chiar foarte simplă, mai ales că Lupo refuza să răspundă comenzilor care conțineau fluierături, în schimb prefera să alerge mult prin grădinile de la Palatul Ken- sington. În felul acesta, înțelegem și cum se face că ducesa se menține într-o formă fizică perfectă.
Are obiceiul de a roade mobila
Lupo a acompaniat-o pe Kate Middleton și la casa familiei sale din Berkshire în lunile de dinaintea venirii pe lume a prințului George, primul copil al cuplului. Cățelul s-a acomodat perfect și aici, în sensul că și-a văzut nestingherit de joaca lui cotidiană. Într-una dintre zile, de exemplu, Lupo și-a prins capul într-un gard, fiindu-i mai apoi imposibil să se salveze. A fost nevoie să se solicite intervenția brigăzii locale de pompieri pentru a-l elibera. „Unitatea specială din Reading a fost activată împreună cu alte ajutoare din Newbury”, a anunțat Poliția locală. Doar că Lupo a mobilizat o armată întreagă degeaba. Chiar cu câteva minute înainte de apariția pompierilor, cățelul a reușit să scape din strânsoarea porții. Și asta nu e tot! Se pare că Lupo are obiceiul de a roade mobila. „Lupo este la stadiul la care roade absolut orice, inclusiv mobila. Nu mai știm ce să facem”, s-a plâns William la un moment dat. În plus, atunci când William l-a luat pe Lupo la un târg de Crăciun, cățelul a intrat în spiritul Sărbătorilor, servindu-se singur din bunătățile de pe tarabe. „Se ospăta cu cârnați și tot ce îi ieșea în cale”, a povestit un martor de la Târgul Burlington Arcade. Pedeapsa pentru trăsnăi? Kate nu a putut să nu-l ierte pe Lupo, ba chiar să-l răsplătească şi cu una dintre jucăriile lui preferate, neapărat de la luxosul magazin pentru animale Fortnum & Mason din Londra. În plus, el a plecat în vacanță cu Kate și cu William atunci când aceștia și-au aniversat primul an de căsătorie la Crown Inn, în Suffolk. Iar când cuplul princiar încerca să găsească numele perfect pentru fiul lor nenăscut, Lupo a avut și el un cuvânt de spus. Se pare că William și Kate au scris mai multe nume pe bilețele, iar George a fost numele către care s-a orientat Lupo. Mai târziu, în martie 2014, Lupo i-a însoțit pe Kate, pe William și pe George pentru un portret de familie.
Personaj de carte
Iar dacă a fi câinele Familiei Regale nu este suficient pentru a-l face faimos pe Lupo, atunci, cu siguranță, faptul că a inspirat o carte pentru copii îl recomandă drept un adevărat star. Aby King, o fostă cântăreață și model din Marea Britanie, a semnat un contract pentru patru cărți de benzi desenate („Lupo și piratul pierdut de la Palatul Kensington”, „Lupo și blestemul de la Palatul Buckingham”, „Lupo și labirintul Palatului pierdut”, „Lupo și hoțul de la Turnul Londrei”), care îl au drept protagonist pe Lupo. „Întotdeauna m-am întrebat ce se întâmplă în spatele ușilor palatului regal. Într-o zi o plimbam pe cățelușa mea Lilly și ea a sărit dincolo de garduri. Mai târziu au adus-o gărzile palatului. Lilly părea foarte încântată de ce văzuse”, a povestit Aby. „Familia Regală trebuie să aibă un secret. Așa am început să mă gândesc cum ar putea fi viața unui câine care trăiește la Curtea Regală. Brusc mi s-a dezvoltat gustul pentru mister și aventură: cărări secrete, tuneluri și poate chiar porți pentru teleportarea în timp”, a explicat ea cum i-a venit ideea de a scrie o carte despre Lupo. „Imaginea cu acest cuplu regal plimbându-se prin curte și cu Lupo alergând pe lângă el arătând foarte fericit mi s-a întipărit în minte în momentele acelea în care Lilly a evadat în grădinile palatului”, a adăugat ea.