Main menu

header

de Daniela Purgaru

Griffonul cu păr sârmos sau Pointing, cum i se mai spune, este un Prepelicar de temut, însă poate fi şi un excelent câine de companie. Această rasă, ce provine din Franţa, aparţine grupei pontatorilor (Prepelicari europeni), iar exemplarele sale sunt caracterizate prin inteligenţă, vioiciune şi afecţiune.

Griffonul are un corp viguros, sprijinit pe picioare drepte, puternice şi capul lunguieţ, de mărime medie. Botul este lung, pătrat, nasul are culoare maronie, iar ochii sunt gălbui sau maro, având o expresie inteligentă. Urechile au o lungime medie şi sunt lipite de cap.

Excelent animal de companie

Blana este formată dintr-un păr foarte aspru, asemănător celui de mistreţ, nu prea des, de culoare albastru-argintiu, cu pete maro, alb cu cafeniu sau complet cafeniu. Un exemplar adult are o înălţime de 55-60 cm (masculii) şi 50-55 cm (femelele), iar greutatea este de 25 kg. Temperamentul acestui câine este caracterizat de inteligenţă, veselie, devotament, vigilenţă, curaj, afecţiune şi robusteţe. Griffonul poate fi un excelent vânător în toate condiţiile, un foarte bun însoţitor, paznic, dar este recomandat şi ca animal de companie, chiar şi în familiile care au copii mici sau alte animale.

Are o rezistenţă fizică de invidiat

Nu necesită o îngrijire deosebită, însă are nevoie de mişcare în fiecare zi. Îi place să înoate şi să alerge după diverse obiecte şi este mereu cu nasul pe jos, în căutarea de diverse mirosuri, obicei moştenit genetic de la strămoşii lui vânători. Trebuie periat regulat cu o perie specială pentru păr sârmos. Exemplarele tinere pot fi dresate pentru vânătoare sau pentru companie, după caz.
Acest câine nu suferă de boli specifice şi are o rezistenţă fizică de invidiat, în special dacă face multă mişcare şi este dus cu regularitate la control veterinar.