Main menu

header

de Daniela Purgaru

După ce am publicat în numerele trecute care sunt bolile transmise de căpuşe şi am insistat pe afecţiunea numită babesioză, iată că veştile neplăcute nu se opresc aici. Aceşti paraziţi externi pot provoca şi paralizii, fiind înregistrate deja câteva cazuri diagnosticate. Doctor Lescai Constantin Daniel, şef de clinică la Spitalul Veterinar Ilioara, din Capitală, ne-a oferit mai multe amănunte.

Toxina periculoasă
Un animal de companie nedeparazitat extern şi contactul cu o căpuşă sunt cauzele ce duc la boli extrem de grave. Una dintre acestea, prezentă acum şi în ţara noastră, este paralizia indusă de muşcătura de căpuşă. Aceasta este o afecţiune transmisă de acest parazit, dar care nu are drept cauză un microorganism, ci o toxină. „Discutăm despre o toxină localizată în saliva căpuşei, care, odată pătrunsă în organism, la anumiţi subiecţi, poate provoca o reacţie toxică la nivelul sistemului nervos, apărând astfel paralizia”, ne-a spus medicul veterinar.

Viaţa animalului, periclitată
Această toxină este produsă de un anumit tip de căpuşe, active mai ales între lunile aprilie şi iunie, responsabile fiind femelele în perioada de maximă fertilitate. De obicei, semnele apar la două-şapte zile după muşcătură. Se constată slăbiciunea membrelor posterioare, apoi a celor anterioare, animalul stă întins şi nu se poate mişca. Uneori pot apărea şi convulsii, chiar dacă animalul rămâne conştient. Semnele pot progresa până la deces în câteva zile. „Din păcate, nu este încă descoperită formula toxinei ce determină această reacţie, nu există kit-uri de diagnostic pentru o astfel de boală şi nu există tratament specific”, a completat specialistul.

Deparazitarea externă, vitală
Pentru a fi protejat împotriva acestor reacţii violente produse de căpuşe trebuie să vă deparazitaţi extern animalul de companie şi să repetaţi acest procedeu o dată la o lună şi jumătate.

Consultaţie gratuită cu „Taifasuri”

Dacă aveţi întrebări legate de diverse afecţiuni sau probleme de sănătate ale animalului dumneavoastră de companie vă puteţi adresa Spitalului Veterinar Ilioara, din Str. Ilioara nr. 16E, sector 5, număr de telefon 021/348.05.30.
Se acordă o consultaţie gratuită cititorilor care se prezintă la această adresă cu animalul şi cu un exemplar al revistei.