Main menu

header

cotnari wide

666 28 1de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Nu se știe cu certitudine nici astăzi dacă animalele sunt capabile de emoții profunde și complexe care să le poată împinge la răzbunare. Totuși, oamenii de știință au căzut de acord asupra faptului că necuvântătoarele au trăsături de personalitate care le pot distinge în cadrul speciilor lor, iar cazurile de animale care au ținut minte agresiunile oamenilor și și-au luat revanșa dau de gândit.

Tigrul și-a ucis cu premeditare vânătorul

666 28 2Tigrul siberian este un prădător de top, aflat în vârful lanțului trofic, cu care totuși omul și-a pus mintea până l-a adus în pragul extincției. Au existat însă și momente în care aceste feline s-au răzbunat pe agresorii umani. În 1997, braconierul rus Vladimir Markov a împușcat un exemplar de tigru, l-a rănit, apoi a luat parte la urmărirea animalului. Tigrul nu a uitat, l-a hăituit pe Markov până la cabană, l-a așteptat să se întoarcă și l-a ucis. Este singurul caz documentat de „premeditare”. Un alt tigru și-a făcut dreptate după ce câțiva braconieri i-au ucis femela și puiul. S-a întâmplat în Kerala, India, iar braconierul Baby, care făcea ilegal alcool pe teritoriul felinei, i-a lichidat partenera și urmașul. Când s-a reîntors să mai facă băutură, tigrul îl aștepta. Nu l-a ucis imediat, dar l-a rănit îngrozitor și l-a târât în pădure. Baby a decedat din cauza rănilor.

Elefanții au călcat satul în picioare

666 28 3La 11 iulie 2016, câțiva braconieri au ucis un elefant în Pădurea Champua, din India. Și nu oricum: l-au otrăvit, au așteptat să moară în chinuri, apoi i-au luat fildeșii. Au urmat două săptămâni de teroare abătută asupra satului. 16 elefanți din două grupuri au călcat mica localitate în picioare zi de zi, provocând distrugerea a zeci de locuințe. Atacurile au fost simultane, aproape toți sătenii ajungând să se adăpostească pe sub copaci.

Ciorile și-au amintit de cei care le-au prins

666 28 4Ciorile și-au cucerit renumele de a avea capacitatea să recunoască oamenii după figură. Mai mult, se pare că păstrează resentimente și îi bombardează cu obiecte pe cercetătorii care intră pe teritoriile lor, aspect demonstrat chiar și când oamenii și-au pus măști pe figură. La un moment dat, ciorile au început să deosebească și măștile! Mai mult, exemplarele adulte i-au învățat și pe puii lor să atace oamenii, cu sau fără măști, deși nu-i văzuseră niciodată și nu le făcuseră vreun rău. Toate acestea pentru că experții de la Universitatea Washington au prins păsările și le-au marcat pentru a le studia. Pline de resentimente sunt și exemplarele unei specii de albatroși care trăiesc în Antarctica. Între 2014 și 2015, câțiva cercetători coreeni au derulat un studiu asupra acestor zburătoare, verificându-le cuiburile, ouăle și puii. Păsările nu au apreciat preocuparea și îi atacau pe cercetători atunci când aceștia se apropiau de spațiul în care trăiau acestea. Pe deasupra, experții au descoperit că înaripatele știau foarte bine cine este agresorul. L-au atacat de fiecare dată pe omul de știință care se ocupa cu marcajele și cu numărătorile, dar l-au evitat pe colegul care nu făcuse asta niciodată.

Câinii au vandalizat mașina bătăușului

666 28 5Un chinez din provincia Chongqing a avut proasta inspirație de a da cu piciorul într-un câine pe care l-a găsit dormind pe locul său de parcare. Nu a durat mult, și animalul s-a întors cu „gașca”. Mai mulți câini s-au apucat să vandalizeze mașina chinezului, metodic, folosindu-și dinții și ghearele pentru a distruge tot ce au putut. A doua zi dimineață, omul a fost șocat să-și găsească vehiculul într-o stare de nedescris și poate nu ar fi știut ce a cauzat totul dacă nu i-ar fi povestit ce se întâmplase un vecin care a asistat la toată scena...

Cămila legată de stâlp și-a decapitat stăpânul

666 28 6Unul dintre cele mai periculoase animale atunci când se înfurie este și unul dintre cele mai blajine în restul timpului: cămila. Se pare că aceste necuvântătoare pe care se bazează de secole populații întregi au o bună memorie și o serioasă capacitate de a păstra resentimente și a aștepta momentul în care să se răzbune pe oamenii care le scot din sărite. Indianul pe nume Urjaram și-a legat cămila în soarele necruțător o zi întreagă, timp în care a întreținut oaspeții care veniseră să petreacă la el. La finalul serii s-a dus să dezlege animalul. În clipa aceea, cămila l-a apucat de gât, l-a ridicat în aer, apoi l-a trântit la pământ. A început să-i roadă gâtul până când i-a desprins omului capul de corp. A fost nevoie de 25 de săteni și de șase ore de eforturi pentru a calma cămila furioasă.

Caracatița cu preferințe

666 28 7Caracatița este o ființă a cărei inteligență nu mai este pusă la îndoială de oameni. Poate să-și amintească unele lucruri, este capabilă să țină minte o agresiune și, eventual, dacă poate, să-și ia revanșa. Asta s-a întâmplat cu exemplarul Truman, de la acvariul New England, din Boston. Acesta pur și simplu nu o agrea pe una dintre voluntarele care lucrau acolo pentru felul în care îngrijea acvariul. Caracatița avea obiceiul de a împroșca un jet de apă atunci când era nemulțumită, iar voluntara se alegea cu așa ceva zilnic. Într-o zi, femeia a plecat de la acvariu. Caracatița s-a liniștit cu aruncatul jetului, dar într-o zi voluntara s-a întors pentru o vizită. Iar Truman a împroșcat din nou...

„Omul este singurul animal care roșește. Sau așa ar trebui“ (Mark Twain, scriitor)

Leopardul i-a dat o lecție celui care-l împungea cu bățul

O femelă leopard i-a dat o lecție pe viață unui îngrijitor din Parcul Național Lake Nakuru, din Kenya. Pentru că felina se hrănea cu animalele domestice ale oamenilor, s-a decis relocarea sălbăticiunii. A fost pusă într-o cușcă și transportată la mare distanță, dar când oamenii și animalul au ajuns la locul respectiv, leopardul nu voia cu niciun chip să iasă din cușcă. Alexander Rono, unul dintre responsabilii cu relocarea, a încercat să împingă animalul cu un băț de mai multe ori, ca s-o ia la fugă spre libertate. Felina a părut să facă asta, dar, înainte de a goni spre desișuri, s-a repezit pe geamul mașinii și l-a rănit foarte grav pe Rono, care aproape și-a pierdut vederea în urma incidentului. „Am primit o lecție foarte dureroasă, pe care n-o voi uita niciodată”, a spus omul.