Main menu

header

cotnari wide

669 29 4de Roxana Istudor şi Florica Pintea

Mai există doar câteva sute de exemplare de tigri siberieni. Dintre acestea, unul, o femelă, a făcut un gest împotriva tuturor instinctelor sale: a căzut pe treptele unei case, epuizată, „cerând ajutor”.

Epuizată, flămândă, la capătul puterilor

Galina Tsimano, o femeie care trăiește în localitatea Solontsovy, a povestit cum vecinul său, Alexey Khaideyev, „s-a trezit cu un tigru pe treptele casei”. Povestea a făcut imediat înconjurul lumii, întrucât este aproape fără precedent ca această felină mare, care se ferește cu atâta strășnicie de oameni, să-și încalce toate instinctele, ieșind din adăpostul pădurii pentru a face apel la oameni. Este unul dintre cele circa 500 de exemplare care mai trăiesc în estul Rusiei și, în momentul în care a căzut pe treptele localnicului, era epuizată, flămândă, la capătul puterilor.

Probleme serioase în cavitatea bucală

669 29 5Când Khaideyev a vrut să iasă afară din locuință, a simțit cum ceva ținea ușa de la intrare. „Împingând mai serios, a auzit mârâitul unui tigru. Speriat, omul a sunat imediat la toate serviciile de urgență pe care le știa. Între timp, a observat că animalul, deși nu l-a lăsat să se apropie, nici nu a reacționat cu agresivitate”, detaliază Tsimano. Experții sosiți la fața locului au constatat imediat că felina a ajuns să caute ajutor la oameni „ca la o ultimă soluție”, notează „Daily Mail”. Animalul a fost sedat și a intrat în grija Centrului Tigrilor din Amur. S-a descoperit că are serioase probleme în cavitatea bucală și nu s-a mai putut hrăni. „Femela s-a comportat în cel mai pașnic mod, parcă ar fi așteptat ajutorul oamenilor”, explică Sergey Aramilev, directorul instituției.

Hrănită cu carne tocată

Inițial s-a crezut că felina a fost victima braconierilor, așa cum au fost atâtea alte exemplare ale acestei specii pe care oamenii aproape au decimat-o. Dar nu s-a dovedit că aceasta ar fi cauza stării animalului, ci imposibilitatea de a putea vâna. „Nu are dinți în partea de sus a cavității bucale, nu s-a putut hrăni așa cum cere organismul acestor prădători mari, și din acest motiv era complet epuizată”, arată conservaționistul Yury Kolpak. În prezent, animalul este ținut într-un spațiu special, unde se încearcă reabilitarea felinei în vârstă de aproximativ 10 ani. Este hrănită cu carne tocată, dar încă nu poate fi supusă unei anestezii generale care să permită intervenții medicale. „În ceea ce ne privește, facem tot ce este omenește posibil”, conchide Aramilev.

„Sperăm din toată inima să găsească puterea de a supraviețui“ (Sergey Aramilev, Centrul Tigrilor Amur)