Main menu

header

de Daniela Purgaru

Pinguinii imperiali sunt foarte aproape de extincţie, oamenii de ştiinţă estimând că numărul lor va scădea cu 95% până în anul 2100!

Masculii îngrijesc ouăle
Din cauza schimbărilor climaterice, în următorii 90 de ani vor rămâne doar 600 de perechi de pinguini imperiali în lume. Aceasta este cea mai mare specie de pinguini, fiind unici, prin faptul că sunt singurii ce se împerechează în timpul iernii din Antarctica. Coloniile se retrag în mijlocul continentului îngheţat, unde femelele depun un singur ou, ce este îngrijit de mascul. Gheaţa joacă un rol primordial în succesul procesului de reproducere, spun cercetătorii.

Extincţia ar putea fi evitată
Oamenii de ştiinţă au făcut simulări folosind zece modele de posibilă evoluţie a climatului în habitatul pinguinilor. Rezultatele au indicat faptul că declinul pinguinilor imperiali se va accelera după 2018. Deşi pinguinii imperiali ar putea să evite extincţia prin schimbarea obiceiurilor de reproducţie, pentru a se acomoda încălzirii globale, cercetătorii spun că această specie se adaptează foarte greu.