Main menu

header

de Daniela Purgaru

Vă iubiţi mult căţeluşa sau pisicuţa, însă îi suportaţi cu greu comportamentul din perioada de „călduri”? Vreţi să ştiţi ce trebuie să faceţi pentru a le feri de montele nedorite? Doctor Lescai Constantin Daniel, şef de clinică la Spitalul Veterinar Ilioara din Capitală, vă oferă mai multe informaţii despre această etapă ciclică din viaţa animalelor.

Sterilizarea rezolvă „problema”
Pentru problemele care apar în perioada „căldurilor” (comportament deranjant, monte nedorite etc.), există mai multe metode ce pot fi folosite. Acestea sunt: Sterilizarea. Atât femelele, cât şi masculii, care nu au valoare reproductivă, trebuie sterilizaţi pe cale chirurgicală. Astfel se rezolvă definitiv problema „căldurilor” şi, în plus, această metodă ajută şi la prevenirea unor eventuale probleme de sănătate, cum ar fi piometrul, tumorile mamare sau de prostată ori lactaţia falsă;

Tratamente hormonale
Folosirea tratamentelor hormonale atât administrate oral, cât şi injectabil. „Acestea au la bază, ca substanţe active, derivaţi ai progesteronului, hormonul responsabil de „liniştea” din punct de vedere sexual, ce reuşeşte să domine perioada dintre ciclurile de călduri”, ne-a declarat medicul veterinar;

Izolarea partenerilor nu dă greş
Izolarea partenerilor. În cazul în care aveţi un cuplu de pisici sau căţei cu valoare reproductivă şi care doriţi să „sară” peste o perioadă de călduri pentru a se reface, îi puteţi izola pentru a vă feri de montele nedorite.

Consultaţie gratuită cu „Taifasuri”

Dacă aveţi întrebări legate de diverse afecţiuni sau probleme de sănătate ale animalului dumneavoastră de companie vă puteţi adresa Spitalului Veterinar Ilioara, din Str. Ilioara nr. 16E, sector 5, număr de telefon 021/348.05.30.
Se acordă o consultaţie gratuită cititorilor care se prezintă la această adresă cu animalul şi cu un exemplar al revistei.