Main menu

header

714 24 3de Călin Popa şi Adrian Barna

Câinii-terapie sunt tot mai des văzuți prin campusurile universităților nord-americane. Și nu întâmplător. Ca și în alte cazuri, de boli sau de solitudine, animalele dovedesc o certă contribuție la ameliorarea stării oamenilor.

Rezultate spectaculoase după doar o oră

De multă vreme omul a observat că se poate ajuta de cel mai bun prieten al său, câinele, mai ales în cazul unor boli grave, dar nu numai.

Cercetătorii Universității British Columbia au dovedit, încă o dată, cum câini special antrenați pot să ajute și să elimine problemele studenților de anul I. În acest scop, ei au adus într-un campus 12 căței special învățați să fie afectuoși, jucăuși și să dezvolte un grad mare de empatie față de oamenii pe care îi întâlnesc. Apoi, savanții au ales 246 de studenți care acuzau faptul că sunt foarte stresați de programul de învățat al Universității. Rezultatul testelor a fost relevant: mult timp după ce au petrecut doar o oră cu unul dintre acești câini speciali, studenții erau mult mai puțin afectați de stresul școlar.

Tinerii renunță la pastile

Autoarea studiului, Frances Chen, care este profesor asistent de psihologie la Universitatea British Columbia, speră ca universitățile din întreaga lume să implementeze astfel de proiecte. „Aceste îmbunătățiri costă foarte puțin, dar pot ameliora considerabil sănătatea studenților, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Este foarte importantă întâlnirea cu câinii-terapeuți, care îi poate ajuta pe studenți să nu mai recurgă la pastile sau la alte metode nocive de eliminare a stresului”, punctează experta.

Iepurii au același efect, dar devin anxioși

Pe de altă parte, un studiu similar efectuat în Coreea de Sud, dar care a utilizat pisici în loc de câini, nu a dat rezultate similare decât în cazul câtorva studente. Abia după ce pisicile au fost înlocuite cu iepuri, lucrurile au început să se îndrepte considerabil. S-a constatat o scădere a stresului studenților, dar, spre deosebire de câinii-terapie, iepurii au „preluat” încărcătura nervoasă a studenților, devenind, la rândul lor, foarte stresați. Acest fapt a dus la modificări comportamentale ale animalelor, care au refuzat apoi să se împerecheze, iar cele care au făcut-o nu au mai avut grijă deloc de propriii pui. De asemenea, un studiu asemănător, aflat în derulare, cu porcușori de Guineea, nu arată rezultate la fel de bune ca în cazul câinilor.

Elevii și studenții care lucrează cu câini-terapie sunt mai motivați să învețe și au rezultate mult mai bune la învățătură