Main menu

header

767 24 1de Sorin Dumitrescu şi Florica Pintea

Când respirăm, producem un zgomot de 10 decibeli, iar nivelul unei conversații tipice este de 60 de decibeli. Orice sunet care depășește 120 de decibeli poate cauza dureri și chiar vătămări urechii. În scopuri diferite, animalele scot sunete diferite, dar unele trec mult de limita suportabilității noastre. Iată câteva exemple interesante, dar supărătoare pentru timpanul unui om.

Gândăcelul de apă dulce l Până la 99 de decibeli

Potrivit unui studiu al oamenilor de știință din Franța și Scoția, citat de BBC, cel mai gălăgios animal din lume, raportat la dimensiunea corpului, este un micuț gândăcel acvatic care produce zgomote de până la 99,2 decibeli, frecându-și penisul de abdomen. „Cântecul” insectei este comparabil ca volum cu audierea unei orchestre din primul rând de scaune. Cercetătorii susțin că acest inedit cântec este modalitatea insectei de a-și atrage partenerii pentru împerechere. Micronecta scholtzi este o insectă de apă dulce care măsoară doar 2 mm și este răspândită în toată Europa. Echipa de biologi a reușit să capteze sunetele produse de insectă cu ajutorul microfoanelor subacvatice.

Lupul cenușiu l Până la 115 decibeli

767 24 2Care este primul sunet la care vă gândiţi când auziţi denumirea de lup? Cel mai probabil, urlatul la Lună. Lupul cenușiu devine cel mai activ noaptea. Urletul lupului cenușiu este celebru. Poate ajunge la 115 decibeli și poate fi auzit de la o distanță de kilometri. Lupul este un animal social care trăiește în haite, grupuri care au între 6 și 15 membri. Urletul lupului poate să aibă diferite semnificații, cum ar fi marcarea teritoriului sau contactarea altor membri ai haitei.

Elefanții africani l Până la 117 decibeli

767 24 3Elefanții se numără printre cele mai inteligente animale sociale din lume. Folosesc diferite sunete pentru a comunica între ei. Această variație de sunete poate să aibă diferite semnificații, cum ar fi pericolul sau furia. Uneori, sunetul ca de trompetă emis de elefant poate ajunge la 117 decibeli. Elefanții mai folosesc niște sunete de joasă frecvență, care pot ajunge până la distanța de 9,6 kilometri. Pe lângă faptul că folosesc o varietate de sunete, elefanții au, de asemenea, un auz excepțional.

Cicada verde l Până la 120 de decibeli

767 24 4Locuind în regiunile de coastă ale Australiei de Sud-Est, cicada verde produce cel mai puternic zgomot din familia insectelor. Sunetele înalte produse de masculii de cicadă pot ajunge la 120 de decibeli. Este enervant și dureros pentru urechile de om. Cicadele produc un sunet atât de puternic prin vibrațiile rapide ale exoscheletului lor. Masculii produc acest sunet puternic în primul rând pentru a atrage femelele. Există peste 200 de specii de cicadă în Australia. Însă fiecare specie produce un sunet unic pentru a identifica familia de care aparține.

Foca-elefant nordică l Până la 126 de decibeli

767 24 5Foca-elefant nordică este un mamifer marin de talie mare, care poate fi găsit în Oceanul Pacific de Est. Sunetele folosite pentru comunicare pot varia în funcție de scopul lor. Sunetul produs de fiecare focă-elefant are un ritm unic, pentru ca animalele să se poată identifica între ele. Foca poate să-și dea seama de forța altui exemplar interpretând sunetele produse de acesta. Focile-elefant masculi își folosesc trompa pentru a produce zgomote puternice, care pot ajunge la 126 de decibeli. Sunetul poate fi auzit de la mai mulți kilometri. Foca-elefant nordică, care nu diferă de specia australă decât prin lungimea ceva mai mare a trompei şi prin câteva detalii de structură a craniului, trăieşte pe insulele din largul Californiei şi cele ale Mexicului. Foca-elefant nordică este cea mai mare dintre toate speciile de foci, masculii cântărind în jur de 5.000 kg şi măsurând până la 6,9 m înălţime. În comparaţie cu aceştia, femelele au dimensiuni mult mai reduse, ajungând la 4 m lungime şi cântărind în jur de 400 kg. Masculii adulţi prezintă deasupra botului un sac cutanat prelungit în formă de trompă, fapt pentru care specia a mai fost denumită simplu: elefant de mare. Focile-elefant întreprind anual migraţii, determinate de necesităţile lor de a căuta sau de a evita căldura. Pe uscat mişcările lor sunt greoaie şi foarte neîndemânatice, în schimb devin foarte agere în apă, unde se mişcă cu rapiditate.

Liliacul l Până la 130 de decibeli

767 24 6S-a dovedit că liliacul dispune de un aparat extrem de complex ce funcţionează ca un radar, folosind în locul undelor electromagnetice ultrasunete. Cu ajutorul laringelui osos, compact şi dotat cu muşchi puternici, liliacul emite sunete ca nişte bătăi care nu pot fi percepute de urechea umană. Cu ajutorul sunetelor emise care se reflectă apoi ca nişte ecouri, liliecii pot distinge obiectele şi se pot orienta în spaţiu, chiar dacă sunt orbi.

Maimuțele urlătoare l Până la 140 de decibeli

767 24 7Maimuțele urlătoare sunt cele mai zgomotoase animale terestre. Aceste maimuțe uimitoare trăiesc în pădurile din America de Sud și America Centrală. La apogeu, sunetul produs de ele poate să ajungă până la 140 de decibeli. Prin comparație, un avion de luptă produce la decolare un zgomot de 130 de decibeli. De asemenea, semnalele acestor maimuțe pot fi auzite de la o distanță de 4,8 kilometri. Aceste maimuțe sunt botezate după urletele lor puternice. Trăiesc în grupuri care au între 6 și 15 membri. Scot sunete puternice pentru a comunica între ele. Osul hioid mărit le permite maimuțelor urlătoare să scoată sunete atât de puternice.

Creveta-pistol tigru l Până la 200 de decibeli

Aceste animale trăiesc în apele puțin adânci ale regiunii Pacificului de Vest. Sunt celebre pentru cleștii lor puternici. Când se apropie prada, creveta-pistol își închide cleștii cu o viteză incredibilă. Astfel se creează o undă de șoc în apă, care o ajută pe crevetă să își ucidă prada. Totodată, bulele de aer creează un zgomot puternic, care poate ajunge la 200 de decibeli.

Numărul de decibeli pe care îl pot scoate este absolut impresionant

Balena albastră produce 230 de decibeli

767 24 8Balenele (cea mai mare specie de animale de pe Pământ) produc și cel mai puternic sunet dintre toate animalele de pe planetă. Mai exact, cașaloții sunt animalele care produc cel mai puternic sunet dintre toate creaturile lumii. La apogeu, sunetul poate ajunge la 230 de decibeli. Scopul principal al acestor sunete este orientarea și navigația. Balena albastră, cel mai mare animal din lume, nu este departe de cașalot. Sunetele produse de balena albastră pot ajunge până la 230 de decibeli, folosind aceste sunete pentru a comunica cu alți membri ai grupului. Balena albastră este cel mai mare animal de pe întregul glob, recordul fiind înregistrat de o femelă din Oceanul Antarctic cu o lungime de 30 metri şi greutate aproximativă de 144 tone. Când balena albastră expiră jetul de apă, acesta poate atinge şi 13 metri înălţime şi, totodată, poate fi auzit de la o distanţă de 2 km. Limba unei balene albastre cântăreşte aproximativ cât un elefant, iar greutatea inimii unei balene poate cântări cât o maşină. Creierul unei balene albastre poate ajunge la o greutate de 9 kilograme. Acestea au gestaţia de 10-12 luni, iar puii nou-născuţi cântăresc în jur de 5,5-7,3 tone. Puiul bea de la mama sa în jur de 225 litri de lapte pe zi!