Main menu

header

de Daniela Purgaru

Iguana verde (Iguana iguana) este o reptilă de dimensiuni mari, ce a început să fie din ce în ce mai îndrăgită ca animal de companie. Creşterea sa în captivitate nu este însă o misiune uşoară.

Poate ajunge la doi metri lungime
Iguanele sunt animale diurne, strict ierbivore. Au gheare puternice, dinţi ascuţiţi, o muşcătură puternică, iar pielea are solzi duri. Un exemplar matur poate ajunge chiar şi la doi metri lungime şi poate trăi până la 20 de ani dacă este îngrijit corespunzător.
Creşterea unei iguane necesită multă răbdare. Iată câteva lucruri pe care este bine să le ştiţi despre aceste minunate reptile dacă vă hotărâţi să le creşteţi:
- O dată la patru-şase săptămâni iguanele năpârlesc şi coloritul pielii lor se modifică;
- După ce puneţi mâna pe iguană este recomandat să vă spălaţi, deoarece este purtătoare de Salmonella, o bacterie ce se poate transmite uşor la om;
- Iguana nu poate transpira prin piele, astfel că elimină sărurile din corp prin strănut. Deci, acesta nu este un semn de boală. Dacă totuşi strănută mai des decât de obicei înseamnă că dieta ei conţine prea multă sare.

Creasta masculilor e mai mare
- Sexul nu poate fi determinat uşor decât după vârsta de 1 an, cel mai important element de diferenţiere fiind porii femurali - masculii au pe faţa interioară a coapselor un rând de pori măriţi şi cheratinoşi, ce se prelungesc până la genunchi. Femelele au numai câţiva pori mai mici, situaţi aproape de coadă. De asemenea, creasta dorsală a masculilor este mai mare decât cea a femelelor, în special în zona gâtului.

Are nevoie de raze UVB
- Deşi este indicat să învăţaţi iguana să stea liberă prin casă, un alt mod de creştere a acesteia este într-un terariu. Acesta trebuie să aibă cel puţin doi metri înălţime, trei metri lăţime şi un metru adâncime. El trebuie să fie dintr-o combinaţie de plasă de sârmă, lemn şi panouri din plexiglas sau sticlă, cu hârtie (nu de ziar), linoleum sau mochetă ca substrat;
- Iguana are nevoie, circa 12 ore pe zi, de soare sau de becuri incandescente şi de o lampă cu lumină fluorescentă UVB pentru a se încălzi şi pentru a putea metaboliza vitamina D şi calciul.

Mănâncă legume, fructe şi alte vegetale
- Temperatura terariului trebuie menţinută constant la o valoare între 31 şi 35 de grade ziua şi 22 şi 25 de grade noaptea, iar umiditatea la 70%-80%;
- Iguanelor le place mult să se caţere, aşa că este indicat să puneţi în terariu crengi ramificate şi solide sau, dacă o ţineţi în casă, este bine să îndepărtaţi lucrurile ce pot fi dărâmate cu uşurinţă;
- Feriţi-o de zgomote, agitaţie şi curenţi puternici de aer;
- Are nevoie în permanenţă de apă proaspătă, iar ca hrană i se poate da aproape orice: legume, frunze, flori şi fructe, de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, diversificate;
- Nu îi daţi spanac, rubarbă, varză furajeră, pătrunjel, legume congelate, dulciuri, condimente, mâncare procesată sau carne.

Tăiaţi-i ghearele!
- Îmblânzirea iguanelor necesită multă răbdare şi pasiune. Câştigaţi-i treptat încrederea şi exersaţi în fiecare zi, arătându-i că nu are de ce să se teamă;
- Gheruţele trebuie tăiate atunci când cresc şi este indicat un control veterinar periodic, o dată la şase luni.