Main menu

header

de Daniela Purgaru

Colita este o inflamaţie a colonului, acută sau cronică. Această suferinţă poate fi provocată pe fond alergic, dar şi ca urmare a unor infecţii şi acţiuni a unor paraziţi localizaţi la acest nivel. Doctor Lescai Constantin Daniel, şef de clinică la Spitalul Veterinar Ilioara, din Capitală, vă oferă mai multe informaţii despre această afecţiune.

Se manifestă vizibil
Colita se manifestă vizibil. „Apare diareea, uneori şi voma, în acest caz boala putând fi confundată şi cu invaginaţia sau cu unele afecţiuni gastrice ori de natură renală”, ne-a spus medicul veterinar. „Acumularea locală de produse biochimice inflamatorii, distrugerea epiteliului intestinal, imposibilitatea absorbţiei apei şi secreţia excesivă de mucus duc la eliminarea în exces şi dureroasă de materii fecale lichide şi chiar cu sânge”, a completat specialistul.
În cazul în care observaţi la animalul dumneavoastră aceste simptome trebuie să mergeţi de urgenţă la medicul veterinar. Acesta va cere efectuarea unei colonoscopii cu recoltare de probe biologice pentru examen citologic şi/sau o antibiogramă ori o parazitogramă, prin care va reuşi să culeagă datele necesare diagnosticului.
În unele cazuri, cum se întâmplă cu Giardia ori Salmonella, dar nu numai, pericolul este valabil şi în cazul oamenilor. Aceştia se pot infesta de la animalul de companie bolnav. Din acest motiv este necesară şi realizarea unor teste rapide de diagnostic.

Dietă şi antibiotice
Tratamentul aplicat variază în funcţie de cauza depistată. „Astfel, se poate decide instituirea unei diete, eventual totale, pentru 24 de ore, efectuarea tratamentelor cu antibiotice şi/sau antiparazitare, rehidratare, administrarea de antispastice şi de antialgice”, ne-a mai spus medicul veterinar.

Consultaţie gratuită

Dacă aveţi întrebări legate de diverse afecţiuni sau probleme de sănătate ale animalului dumneavoastră de companie vă puteţi adresa Spitalului Veterinar Ilioara, din Str. Ilioara nr. 16E, sector 5, număr de telefon 021/348.05.30.
Se acordă o consultaţie gratuită cititorilor care se prezintă la această adresă cu animalul şi cu un exemplar al revistei.