Main menu

header

de Daniela Purgaru

Regatul animalelor cuprinde specii de multe ori nebănuit de frumoase sau de ciudate, iar unele dintre ele seamănă izbitor de mult cu altele. Iată câteva exemple în acest sens:

Veveriţa Degu
Deşi arată exact ca un şoarece, Degu este de fapt o veveriţă: Octodon degus. Ea trăieşte în Chile şi în Peru şi poate ajunge până la circa 40 cm lungime, cu tot cu coadă.

Wombat
Aţi crezut că este un şoarece?! Ei bine, nu! Este vorba despre o specie de urs cu marsupiu, Vombatus ursinus. Acesta poate fi întâlnit în Australia şi chiar în Tasmania.

Panda roşu
Chiar dacă aduce mai mult cu o vulpe, este vorba despre o specie de ursuleţ panda, Ailurus fulgens. Acesta este puţin mai mare decât o pisică şi trăieşte în Butan, sudul Chinei, Pakistan, India, Laos, Nepal şi Burma.

Iepurele de Patagonia
Nu, nu este o specie de căprioară şi nicio rudă a cangurului, ci chiar un iepure! Dolichotis patagonum. Un exemplar poate ajunge până la 75 cm lungime şi 12 kg.

Curcanul-păun
Credeaţi că este un păun? Ei bine, nu, este un curcan - Meleagris ocellata - ce trăieşte în Peninsula Yucatan (America Centrală). Are o înălţime cuprinsă între 70 cm şi 122 cm şi cântăreşte în jur de cinci kilograme.

Okapi
La prima vedere observaţi dungile şi probabil că gândul vă zboară la o zebră. Cu toate acestea, este vorba despre o rudă a girafei: Okapia johnstoni. Acest animal trăieşte în Congo şi nu mai numără decât circa 20.000 de exemplare în viaţă.

Vulturul-rege
Deşi seamănă foarte mult cu un porumbel, este vorba de fapt despre o pasăre foarte mare: Sarcoramphus papa. Aceasta trăieşte în America Centrală şi de Sud.