Main menu

header

de Daniela Purgaru

Dacă plecaţi cu căţelul la plajă sau vreţi să îl luaţi în vacanţa de vară, doctor Lescai Constantin Daniel, şef de clinică la Spitalul Veterinar Ilioara, din Capitală, vă oferă câteva sfaturi utile, pe care e bine să le urmaţi pentru a vă feri de neplăceri.

Înainte de plecarea în ţară, faceţi-i vaccinările anuale
- înainte de a pleca în călătorie, asiguraţi-vă că i-aţi făcut vaccinările anuale, inclusiv cel antirabic. De asemenea, importante sunt şi deparazitările interne;
- cumpăraţi o botniţă dacă nu cumva o aveţi deja, în cazul în care călătoriţi cu mijloace de transport în comun;
- pe timpul transportului evitaţi administrarea unor alimente în cantităţi mari sau greu digerabile şi oferiţi-i regulat apă potabilă. De asemenea, faceţi câte o scurtă pauză după perioade mai lungi de călătorie;
- odată ajunşi la destinaţie, evitaţi să ţineţi câinele mult timp în soare, oferiţi-i constant apă potabilă şi nu îl lăsaţi să bea apă din mare sau din alte surse nesigure;
- nu îl încurajaţi să înoate pe canalele principale, acestea fiind străbătute de curenţi puternici;
- evitaţi dezechilibrele din dieta obişnuită;
- fiţi atenţi la conflictele ce pot apărea între el şi alte animale.

Nu uitaţi de paşaport în călătoriile externe!
Doar un animal sănătos poate fi supus transportului atât cu automobilul, cât şi cu avionul, stabilirea stării de sănătate făcându-se doar în urma unui consult medical. Rezultatul acestuia se va regăsi în documentul de călătorie al animalului (paşaportul internaţional), act întocmit de medicul veterinar, în care se vor stipula vaccinarea antirabică, alte vaccinări, deparazitările externe şi interne şi elemente de identificare şi certificare a proprietăţii, precum microcipul sau tatuajul. Un astfel de document întocmit este apoi verificat, înregistrat şi validat de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) teritorială.
Acest document este suficient pentru transportul pe teritoriul Uniunii Europene (UE), cu excepţia Marii Britanii, Irlandei, Norvegiei şi Suediei, care prevăd pentru animale şi analiza ce stabileşte titrul de anticorpi antirabici, determinat de un laborator de referinţă. În plus, este prevăzută şi o perioadă de carantină de şase luni! Pentru transportul cu avionul, la cele expuse anterior trebuie să luaţi legătura cu compania aeriană ce efectuează zborul şi să respectaţi reglementările acesteia. Pentru alte ţări decât UE este prevăzută şi eliberarea unui certificat sanitar-veterinar de transport, de către DSVSA.

Consultaţie gratuită

Dacă aveţi întrebări legate de diverse afecţiuni sau probleme de sănătate ale animalului dumneavoastră de companie vă puteţi adresa Spitalului Veterinar Ilioara, din Str. Ilioara nr. 16E, sector 5, număr de telefon 021/348.05.30.
Se acordă o consultaţie gratuită cititorilor care se prezintă la această adresă cu animalul şi cu un exemplar al revistei.