Main menu

header

798 24 1de Călin Popa şi Daniel Alexandrescu

Mulți țânțari care preferă sângele animalelor și-au schimbat „gusturile” și au trecut la înțepatul oamenilor. Această modificare este o adaptare care a urmat urbanizării excesive.

De la animale la oameni

O cercetare derulată în cadrul Universității Princeton, din SUA, a pus în evidență faptul că au survenit modificări majore în preferințele de hrănire ale țânțarilor. Astfel, dacă până nu demult doar câteva specii dintre cele 3.000 existente preferau sângele uman, țânțarii care se găsesc lângă aglomerările urbane ajung să „atace” oameni pentru a se hrăni, răspândind boli și creând dezechilibre în ecosisteme. „Țânțarii care trăiesc în apropierea unor populații importante și dense manifestă o preferință crescută pentru sursele umane de hrană. Această modificare se petrece în special în locurile în care insectele depind de oameni și de rezervele lor de apă pentru a-și duce la bun sfârșit ciclul de viață”, punctează specialistul Noah Rose, autor al studiului.

Tot mai multe specii vor prinde noul obicei

Cercetătorii afirmă că, deși această schimbare în comportamentul țânțarilor este una evidentă, nu se poate vorbi despre o modificare genetică, ci doar despre o adaptare. Ca și oamenii, și insectele sunt nevoite să facă față schimbărilor de mediu de tot felul, de la cele climatice la „raderea” pădurilor pentru a face loc orașelor. „Chiar dacă în mod natural nu au o preferință pentru sângele uman, țânțarii au fost siliți să-și schimbe obiceiurile ca urmare a vieții alături de aceste aglomerări”, adaugă Rose. Dar, odată acest obicei răspândit printre insecte, în paralel cu extinderea urbană și cu faptul că oamenii fac rezerve de apă peste tot pe unde se așază, în următoarele decenii tot mai multe specii de țânțari își vor schimba „gusturile”, atrag atenția experții americani.

Printre cele mai periculose boli infecțioase transmise de țânțari se numără malaria, febra Dengue, febra West Nile, febra galbenă, encefalitele virale, filarioza limfatică, encefalita La Crosse, virusul Jamestown Canyon