Main menu

header

de Daniela Purgaru

Poecilia wingei, cunoscut printre acvarişti drept endler, este o specie de guppy, considerată deocamdată deosebită datorită rarităţii sale. Poecilia wingei este un peşte colorat, similar şi înrudit cu guppy. Specia a fost colectată pentru prima dată din Laguna de Patos, din Venezuela, în 1937, şi a fost redescoperită abia în 1975! Încet-încet, aceşti peşti au ajuns în foarte multe acvarii din lume şi, mai nou, şi din ţara noastră.

Masculii, viu coloraţi
La fel ca şi guppy, endlerii sunt vivipari (nasc direct pui vii), iar masculii sunt viu coloraţi, în special cu negru, portocaliu şi verde metalic, având, de regulă, coada bifurcată. Femelele, în schimb, sunt mai „şterse”, nu au un colorit deosebit.

Nu sunt pretenţioşi
Aceşti peşti nu sunt pretenţioşi şi preferă apa ceva mai călduţă, între 18 şi 29 de grade Celsius. Le place să aibă multe plante în acvariu şi chiar este indicat acest lucru, deoarece în ele se pot ascunde puiuţii.
Atenţie! Montaţi neapărat un capac la acvariu deoarece endlerii sunt „sinucigaşi”, obişnuind să sară din apă.

O specie „iubăreaţă”
Sunt o specie foarte prolifică, la fel ca rudele lor, guppy, dând naştere, o dată la 23 de zile, la zeci de puiuţi. Culoarea masculilor începe să se distingă la 3-4 săptămâni şi se va intensifica în următoarele şase luni. Este bine să nu se ţină guppy şi endleri în acelaşi acvariu deoarece aceştia se împerechează şi îşi „diluează” caracteristicile specifice fiecărei specii.