Main menu

header

- Horoscop canin

Graţiosul Rhodesian Ridgeback este o opţiune pentru Vărsătorii care-şi caută un câine de companie. Inteligent, dar totodată foarte independent şi doritor să meargă pe poteci mai puţin bătute de pasul omului.

Acest câine nu trebuie tratat ca un simplu animal de casă. Dacă sunteţi un Vărsător plin de energie, căruia îi plac activităţile fizice şi provocările, v-aţi găsit exact companionul de care aveaţi nevoie. Dacă nu îl luaţi cu dumneavoastră atunci când mergeţi cu bicicleta, cu rolele sau vă căţăraţi pe munţi, s-ar putea ca Rhodesian Ridgeback să se cam plictisească. Rezultatul: îşi va consuma energia rozând prin casă sau distrugând ce aveţi prin curte. Acest câine din familia ogarilor este energic şi agil, cu un caracter de adevărat gentleman. Nu îi plac străinii şi va face în aşa fel încât să ştiţi când o persoană nu vă este prieten cu adevărat. De altfel, putem spune că această calitate a Rhodesian Ridgeback de a-i „mirosi” pe „băieţii răi” îl apropie şi mai mult de nativii din Vărsător, despre care se spune că au capacitatea de a citi rapid caracterele oamenilor.