Main menu

header

852 24 1de Călin Popa şi Silviu Ghering

Dwayne „The Rock” Johnson, cel mai bine plătit actor din lume în 2016 și o adevărată legendă a Hollywoodului, este mai mult decât un star cu o carismă remarcabilă - este un om cu suflet mare. Cu o familie frumoasă și un stil de viață model, „The Rock”, topit după animale, își adoră Bulldogul Francez, pe nume Hoobs, de care este nedespărțit.

Botezat după personajul din „Furios și iute”

852 24 2În 2015, Dwayne Johnson adopta doi pui de Bulldog Francez, pe Brutus și pe Hobbs. A fost un moment minunat și o mare bucurie pentru actor, care s-a grăbit să împărtășească cu fanii tot ceea ce simțea. „Tocmai am decis să adăugăm doi membri noi familiei noastre. În mâna mea dreaptă este Brutus și în mâna stângă este Hobbs. Când îi aduceți acasă, scoateți-i imediat afară, astfel încât să poată începe să învețe cum să se descurce cu olița, ca niște băieți mari”, recomanda atunci „The Rock”. În ceea ce-l privește pe Hobbs, cățelul a fost botezat după personajul pe care actorul îl interpretează în seria „Furios și iute”. Inteligenți și independenți, cei doi căței l-au cucerit imediat pe uriașul „The Rock”, pe care l-au copleșit imediat cu o mare afecțiune care a fost reciprocă din prima clipă.

A sărit îmbrăcat în piscină după Brutus

La scurt timp după adopție, a avut loc un incident casnic care a implicat cele două simpatice patrupede și care a dat măsura afecțiunii lui Dwayne pentru ele. „La un moment dat, le-am dat drumul și amândoi au decolat și au căzut direct în piscină, la capătul cu adâncime mare. Hobbs a început imediat să înoate, în timp ce Brutus s-a scufundat ca o cărămidă”, povestește starul. Fără să stea pe gânduri, uriașul „The Rock” a sărit îmbrăcat în piscină, a înotat și s-a scufundat pentru a salva cățelușul. „M-am avântat într-un sprint complet, îmbrăcat, și l-am adus pe Brutus înapoi, la marginea bazinului. Era un pic confuz… A durat ceva până să-și revină, a aruncat afară toată apa pe care o înghițise și s-a uitat în sus, la mine, apoi a fugit să se joace cu fratele său, ca și cum nu se întâmplase nimic”, povestea actorul. Firește, Dwayne a oferit și câteva sfaturi proaspeților proprietari de căței: „Iată câteva lecții pe care le-am învățat astăzi. Nu toți puii au instinctul de a înota, ca majoritatea câinilor. Unii micuți, cum ar fi Brutus, pot fi atât de șocați experimentând apa încât se vor scufunda extrem de repede, aşa că tebuie să reacționați rapid. În timp ce vă aruncați să vă salvați puii de câine, puneți telefonul mobil în siguranță, nu-l lăsați în buzunar, așa cum am făcut eu”.

Teribilul moment al despărțirii

La doar câteva luni după ce i-a adoptat pe cei doi căței, Dwyne și familia sa au trecut printr-un moment sfâșietor. Actorul a dezvăluit admiratorilor că el și soția sa, Lauren Hashian, au fost nevoiți să ia decizia dureroasă „de a pune capăt suferinței lui Brutus”. Ce se întîmplase? Micul cățel consumase din greșeală ciuperci otrăvitoare, s-a simțit foarte rău imediat și era conectat la aparate, fără să se mai poată face mare lucru pentru a i se salva viața. „Ciuperca a avut o toxicitate letală și în câteva ore i-a distrus ficatul și tot sistemul imunitar”, a detaliat actorul, copleșit de încărcătura emoțională a momentului. După ce i-a adus un tribut lui Brutus, Dwayne i-a implorat pe fanii săi „să fie atenți la ciupercile din curți, din parcuri și din toate locurile în care se joacă puii de câine, pentru a împiedica să se întâmple un astfel de accident devastator”. Din fericire, Hobbs a supraviețuit teribilului incident.

Sprijin pentru cariera de star a cățelului

După pierderea lui Brutus, toată atenția, grija și iubirea lui Johnson s-au canalizat spre Hobbs. În timp, vedeta din „Jumanji” a început să cocheteze cu ideea de a-și transforma cățelul într-un star, ceea ce s-a și întâmplat. „Astăzi suntem pe platourile de filmare ale producției «Hobbs & Shaw» și este o zi foarte specială, deoarece avem, fără îndoială, cea mai mare vedetă a filmului: Hobbs însuși. Am vorbit cu Hobbs, l-am întrebat «Vrei să fii în film?», iar el a răspuns «Da, voi fi în film»”, a scris „The Rock” pe rețelele de socializare, spre deliciul fanilor. Pentru a sprijini cariera prietenului său canin, Dwayne a jucat într-un episod, ceea ce a ridicat mult cota producției. „A fost o zi grozavă. Sunt foarte, foarte mândru de el. Hobbs a fost disciplinat, spre deosebire de proprietarul său, a fost profesionist, spre deosebire de proprietarul său, l-a ascultat pe regizor, spre deosebire de proprietarul său. Este ferm, știe ce vrea, iar în interior este un câine minunat, cu o inimă mare. Nu cred în nepotism, dar cred că întotdeauna trebuie să am grijă de familie”, a scris „The Rock” despre ziua de filmări alături de patrupedul său favorit.

Nelipsit de la plimbări, întâlniri, antrenamente

„The Rock” și Hobbs sunt aproape nedespărțiți. De fiecare dată când starul petrece timp în natură, când se plimbă pe plajă sau este alături de familie, Bulldogul este prezent. De asemenea, când Dwayne are întâlniri importante, patrupedul este împreună cu prietenul său. Oamenii rămân de regulă surprinși văzând ciudatul tablou pe care îl oferă uriașul Dwayne și micuțul Hobbs. Dar starul este extrem de apropiat de cățel și foarte preocupat de nevoile iubitului patruped. Cum mare parte a timpului Dwayne este în sala de forță, Hobbs este nelipsit de la sesiunile în care „The Rock” își menține fizicul impresionant sau se pregătește pentru vreun rol nou. Adaptat perfect la programul și stilul stăpânului său, Hobbs își găsește de lucru printre aparatele de fitness și așteaptă răbdător ca Dwayne să termine antrenamentul și să-i acorde din nou întreaga atenție.

„Mă simt una cu toate animalele şi creaturile în care bate o inimă“

Un moment grozav la acvariul din Georgia

852 24 3Atunci când interpretul rolului principal din „Hercules” a mers cu familia la marele acvariu din Georgia, al doilea ca mărime din lume și singura instituție din afara Asiei care găzduiește rechini-balenă, a rămas uimit în fața celor peste 100.000 de animale și creaturi marine care sunt în permanență în ochii publicului. Imediat, fanii lui „The Rock” au avut ocazia să-l cunoască și din postura de mare iubitor de animale sălbatice. Într-una dintre imagini Dwayne arată având un fel de gest de apropiere, de interacțiune foarte apropiată, ca și cum ar fi dat mâna, cu o beluga. Apoi a privit îndelung rechinii înotând în uriașele spații pe care le au la dispoziție. Dwayne a „glumit” și cu leul-de-mare Katie, vedetă a instituției, postând o fotografie cu vocalul animal. „A fost un moment atât de grozav!”, a scris „The Rock” despre experiența de la acvariul din Georgia.