Main menu

header

de Daniela Purgaru

Aţi auzit despre diverşi crescători care şi-au pierdut câinii în timp ce îi plimbau afară? Vreţi să ştiţi ce trebuie să faceţi ca să preîntâmpinaţi o asemenea întâmplare nefericită? Pentru aceasta trebuie să vă luaţi mai multe măsuri de precauţie.

Dresajul de mic foloseşte în astfel de cazuri. Cu ajutorul acestuia, animalul învaţă să nu se îndepărteze prea mult de stăpân şi să se întoarcă la chemare. Totuşi, dacă aveţi un câine mare, pe care nu aţi apucat să îl dresaţi şi care ştiţi că e mai neastâmpărat, trebuie să ţineţi cont de câteva lucruri.

Asiguraţi-vă că zgarda şi lesa sunt trainice
În primul rând, pentru a nu vă pierde câinele este indicat să vă asiguraţi, de fiecare dată, înainte de a merge cu el afară, că zgarda, lesa şi legăturile dintre ele sunt trainice. În cazul în care observaţi o carabină sau un inel slăbit cumpăraţi altele noi şi apoi ieşiţi afară. La zgardă este bine să fie ataşat un dispozitiv care să conţină numele animalului şi două numere de telefon la care puteţi fi găsiţi. În plus, aveţi grijă ca zgarda să fie bine strânsă pe gât.

Accesorii reflectorizante sau cu beculeţ
O soluţie bună pentru siguranţa pe timp de noapte este zgarda reflectorizantă sau cea cu beculeţ. De asemenea, este indicat să aveţi poze recente cu el şi să reţineţi cât mai multe dintre particularităţile lui fizice. Pare ciudat, însă mulţi proprietari sunt atât de obişnuiţi cu prezenţa patrupedului lor, încât de multe ori uită amănunte, care, în cazul pierderii, pot fi preţioase.

Nu îl scăpaţi din vedere
Evitaţi să vă legaţi patrupedul la intrarea în magazine sau să îl încredinţaţi unor persoane care nu au destulă putere, pentru că dintr-o smucitură câinele poate scăpa uşor. În plus, atunci când îi daţi drumul în parc, aveţi grijă să nu îl pierdeţi din vedere.

Demaraţi căutările de urgenţă!

În cazul în care l-aţi pierdut, demaraţi căutările de urgenţă:
- lăsaţi pe cineva în locul în care l-aţi pierdut şi începeţi căutările în zonele din apropiere, în care vă plimbaţi de obicei;
- faceţi afişe, care să atragă privirile, folosind cea mai recentă fotografie, şi lipiţi-le în staţii, la intrările în supermarketuri şi la cabinetele veterinare din apropiere. Promisiunea unei recompense măreşte şansele de succes;
- daţi anunţuri în ziarele cel mai citite;
- reveniţi mereu în locul în care l-aţi pierdut şi încercaţi-vă norocul.