Main menu

header

de Daniela Purgaru

Vă bucuraţi de compania micuţei dumneavoastră pisici, dar uneori aceasta vă scoate din sărite cu obiceiurile ei proaste? Cu siguranţă, ea nu conştientizează că face rău, aşa că pedepsele nu se pot aplica. În schimb, există metode eficiente pe care le puteţi încerca.

1. Nu îşi face nevoile la cutie. Dacă „uită” să facă la cutia cu nisip este indicat să îi amplasaţi mai multe astfel de recipiente. Atenţie! Un motiv al refuzului poate fi faptul că nisipul este murdar, aşa că aveţi grijă să îl curăţaţi mereu;

2. Obişnuieşte să îşi „marcheze” teritoriul prin casă. Acesta este un obicei tipic al motanilor necastraţi, prin care arată celor din casă că ei sunt stăpânii. Nu vă lăsaţi intimidaţi şi castraţi-l cât de curând;

3. Îşi ascute ghearele prin toată casa. În primul rând, o dată pe săptămână trebuie să îi verificaţi şi să îi tăiaţi vârful gheruţelor. Apoi, amplasaţi-i în locurile preferate obiecte speciale pentru tocit ghearele. Acestea se pot cumpăra de la pet-shop-uri;

4. Zgârie şi muşcă atunci când se joacă. Cumpăraţi-i sau confecţionaţi-i cât mai multe jucării atrăgătoare şi staţi cu pisicuţa cât puteţi de mult;
5. Noaptea nu stă locului o clipă. Acest comportament este specific felinelor, deoarece, în libertate, ele vânează mai mult noaptea. Pentru a o obosi, oferiţi-i mâncare înainte de culcare şi obosiţi-o cât puteţi de mult;

6. Se ţine după dumneavoastră şi miaună mult. Trebuie aflat motivul pentru care face acest lucru. Are apă, mâncare şi nisipul este curat? V-aţi jucat cu ea astăzi? Aţi fost la control şi ştiţi sigur că nu are nicio problemă de sănătate? Atunci, cu siguranţă, nu îşi doreşte decât puţină atenţie. În acest caz, pentru a o dezvăţa este bine să o băgaţi în seamă atunci când nu miorlăie;

7. Nu îi place să stea singură. Cui îi place? Dacă lipsiţi mult timp de acasă este bine să vă mai luaţi o pisicuţă sau un motănel, iar dacă nu vreţi acest lucru, ori treceţi mai des pe la ea, ori rugaţi pe cineva să o viziteze;

8. Este agresivă. Dacă pisica dumneavoastră este agresivă fără niciun motiv, înseamnă că are o problemă de comportament şi îşi manifestă dorinţa de dominare. Pentru a o dezvăţa, este bine să o ignoraţi complet în astfel de momente şi să o recompensaţi ori de câte ori este tandră;

9. Se joacă cu mâncarea. Nu de puţine ori felinele noastre au obiceiul de a se distra fugărind mâncarea prin casă, deprindere rămasă de pe vremea când fugăreau prada. Dacă şi a dumneavoastră face la fel, puneţi-i hrana într-un bol înalt;

10. Stă mereu lângă geam. Tot ce vede afară reprezintă o lume necunoscută. Închideţi geamurile, astfel încât să nu evadeze şi ori de câte ori dă cu lăbuţele pe sticlă sau pe plasa de ţânţari zornăiţi o sticluţă din plastic în care aţi pus pietricele.