Main menu

header

de Cristina Tache

Relu este un motan mare şi pufos, cu nişte ochi de un verde ireal. Cea mai mare plăcere a lui este să doarmă în landou şi să asculte muzică. Uneori, se plimbă agale prin casă, se mai uită pe geam sau caută bunătăţile pregătite de stăpâna lui. El e Relu „Uşurelu”, al treilea membru al familiei Olimpia Panciu-Mircea Romcescu.

Ghemul de puf
Când o auzi vorbind pe Olimpia despre Relu ai senzaţia că povesteşte despre un copil, iar mai apoi afli că, de fapt, este vorba despre motanul danez. „L-am găsit pe strada pe care locuiam în Copenhaga, la un vecin care stătea la trei case mai încolo de noi. Era aşa de mic şi cu o codiţă lungă şi stufoasă. De cum l-am văzut m-am îndrăgostit de el şi i-am rugat pe vecini să mă lase să îl duc acasă să îl vadă şi Mircea. Când am ajuns cu el, l-am pus în mijlocul sufrageriei şi am zis: „Ce-am găsit al meu să fie!”. Şi lui Mircea i-a plăcut de cum l-a văzut.

„Stătea la mine în palmă”
Îndrăgostită iremediabil de motănelul pufos, pe care l-a numit din start copilul său, Olimpia nu a mai putut renunţa la Relu: „Îmi era aşa de drag, încât l-am învăţat drumul spre casa noastră, iar seara îi lăsam geamul deschis, se urca pe pervaz şi sărea direct la mine în palmă. Apoi, mi-am luat un scuter, pentru că nu îmi plăcea să merg cu maşina, şi de câte ori treceam pe stradă, îl strigam: «Uşurelu!», şi el se lua după motor şi se urca lângă mine. Stăpânii se mirau că făcea asta, pentru că pisicile, de obicei, se sperie de zgomot. Dar ăsta fugea după motor fără probleme. Îi pusesem numele «Uşurelu», pentru că era aşa de mic şi de uşor, încât îl ţineam în palme. Iar când ne-am mutat de acolo, i-am rugat pe vecinii noştri să ni-l dea nouă. La început nu au vrut, de frică să nu plângă copiii lor după el, dar până la urmă m-am oferit să îl cumpăr şi mi l-au dat. Şi s-a făcut «Uşurelu» aşa de greu, încât nu îi mai spunem aşa, ci îl strigăm Relu.

Un motan cu greutate
Acum Relu are nouă ani şi şapte kilograme. Când nu doarme ascultă muzică. „E un pisoi muzical. Atunci când cântă Mircea nu se mişcă. El preferă de obicei muzica la volum maxim, iar Relu stă şi ascultă, nu se sperie. Cred că îi place, pentru că poate să doarmă liniştit cu muzica dată tare. Când am fost plecaţi la mare la Festivalul Mamaia, a rămas cu nepotul meu, iar când am apărut noi la televizor, el l-a strigat: «Relu, uite-i pe părinţii tăi la televizor». A rămas surprins când a văzut că Relu s-a aşezat în faţa televizorului şi se uita după noi. E cam dependent de noi, nu poate să stea prea mult timp fără prezenţa noastră”, povesteşte amuzată Olimpia Panciu.

Adus cu landoul din Danemarca

Relu are parte de toate facilităţile de care ar dispune un copil. De câţiva ani doarme într-un landou: „Aşa l-am adus din Danemarca, în coşuleţul ăla. Din cauza lui a trebuit să venim cu autocarul, pentru că nu am vrut să îl lăsăm la cală, la avion, de frică să nu fie traumatizat. Când am văzut-o pe Olimpia cu landoul acela, m-am speriat, am zis: «Cum să duci, mă, motanul aşa?!», dar uite că s-a putut”, spune râzând Mircea. Olimpia îl completează vorbind cu drag despre „copilul” lor: „Îl aduceam şi cu avionul dacă puteam să îl ţin lângă mine. Dar pentru asta trebuia să îl pun la cură de slăbire şi nu aveam nicio şansă!”.