Main menu

header

de Daniela Purgaru

În viitorul apropiat, rinocerii ar putea fi văzuţi doar în grădinile zoologice sau la televizor, din cauza vânătorii necontrolate. Atât în Asia de Sud-Est, cât şi în Africa, populaţia lor s-a redus dramatic. Fondul Mondial pentru Natură WWF solicită măsuri urgente în vederea protecţiei lor.

Iniţiative fără ecou
Pe braconieri îi interesează de fapt numai cornul acestui animal maiestuos, şi pentru acest lucru nimicesc zeci şi sute de exemplare. În medicina tradiţională a multor popoare din Asia şi din Africa, respectivul corn este considerat un fel de panaceu, un remediu capabil să vindece orice boală.
La presiunile WWF s-a încercat implementarea practicii privind obţinerea acestui corn fără sacrificarea rinocerilor. Se propunea ca vânătorul să adoarmă rinocerul cu ajutorul unei substanţe speciale, după care cornul să fie amputat pe cale chirurgicală. Cu toate acestea, costurile unei asemenea tehnici de vânătoare s-au dovedit cu mult mai scumpe decât obişnuitele tactici de braconaj, astfel că iniţiativa nu s-a dovedit viabilă.

Africa, pe primul loc la braconaj
Cea mai dificilă situaţie se înregistrează în Africa. Circa 95% din traficul ilegal de coarne de rinoceri revin Zimbabwe şi Republicii Africa de Sud. Situaţia politică şi economică din regiune îngreunează tragerea braconierilor la răspundere, şi din acest motiv doar trei procente din astfel de infracţiuni ajung să fie anchetate.
Oamenii de ştiinţă recomandă organismelor locale de apărare a ordinii publice să-şi sporească vigilenţa faţă de fenomenul braconajului şi să majoreze efectivele Poliţiei Ecologiste, responsabilă de patrularea rezervaţiilor din Africa şi Asia de Sud-Est.