de Daniela Purgaru
Aveţi în apartament un iepuraş sau mai mulţi şi aceştia vă zgârie cu gheruţele? În acest caz, dar şi pentru a nu îi jena la mers, lăbuţele urecheaţilor trebuie toaletate.
În mijlocul naturii, gheruţele iepurilor se tocesc pe pământ, pietriş sau printre crenguţe, însă, în casă, acest lucru nu mai este posibil. Atunci când acestea cresc foarte mari, jenează la mers şi chiar pot cauza răni, pentru că ori se agaţă de diverse obiecte, ori se încovoaie şi pătrund în lăbuţe. Pentru a tăia ghearele iepuraşului aveţi nevoie de un cleşte special, ce poate fi cumpărat de la magazinele de specialitate. De asemenea, este indicat să cereţi ajutorul cuiva, care să ţină animalul în braţe, într-un prosop, pentru a nu-l stresa prea tare. Scoateţi afară câte o lăbuţă, pe rând, şi secţionaţi cu cleştele numai vârful gheruţelor, până la zona vascularizată.
Atenţie la zona vascularizată!
Zona irigată se distinge prin culoarea roşie sau, dacă gheruţa este neagră, luminaţi cu o lanternă şi identificaţi zona „vie”, de culoare mai închisă. Nu cumva să o atingeţi la tăiere, deoarece acest lucru ar fi dureros pentru iepuraş şi va curge sânge. Dacă totuşi acest lucru se petrecere, ţineţi o bucată de vată înmuiată în apă oxigenată în acel loc, până sângerarea se opreşte.
Şi dinţii trebuie îngrijiţi
La fel ca unghiile, şi dinţii trebuie îngrijiţi, deoarece pot creşte peste măsură din cauza dietei „moi”. La iepuraşi, dinţii cresc încontinuu şi este imperios necesar ca aceştia să rămână la dimensiunile corecte. Pentru a le menţine mărimea potrivită, daţi-i animăluţului să roadă diverse obiecte dure pe care le găsiţi în pet-shop-uri, morcovi, beţe etc. Pentru a studia dimensiunea incisivilor rugaţi pe cineva să ţină iepurele în braţe. Plasaţi degetul arătător şi degetul mare de fiecare parte a gurii iepurelui şi ridicaţi buza superioară. Dinţii de sus trebuie să-i depăşească pe cei de jos doar cu puţin şi să fie egali. Dacă observaţi că animalul nu mai mănâncă, iar dinţii sunt prea lungi, mergeţi la veterinar pentru a-i scurta şi egala.