Main menu

header

de Daniela Purgaru

Aveţi un papagal sau orice altă pasăre şi, ori de câte ori vreţi să vă jucaţi cu ea sau doar să o atingeţi, vă ciupeşte? Cu siguranţă nu face acest lucru din răutate sau pentru că are ceva cu dumneavoastră. Singurul motiv este o teamă anume. Încercaţi să aflaţi, cu multă răbdare, care este aceasta şi să o alungaţi încet-încet!

Lăsaţi-o liberă câteva ore!
Aşa cum noi, din instinct, putem lovi pe cineva care credem că ne face rău, aşa şi păsările ciupesc. Ciocul lor este extrem de puternic, obişnuit să spargă cojile tari ale seminţelor, iar acest fapt poate duce chiar la răniri serioase. De aceea, odată achiziţionată o pasăre de companie, trebuie începută imediat îmblânzirea ei. Ar fi bine să se desfăşoare zilnic, minimum 15 minute. Iată ce trebuie să faceţi:
- Mutaţi zburătoarea într-un loc liniştit, lipsit de agitaţie şi de gălăgie, preferabil o cameră în care nu se mai află alte persoane;
- Deschideţi uşiţa coliviei şi lăsaţi pasărea câteva ore să inspecteze încăperea! Nu uitaţi însă să închideţi uşile şi ferestrele;
- Încercaţi să o atingeţi uşor. Cu siguranţă se va speria. Nu insistaţi imediat! Ţineţi mâna la distanţă, pentru ca ea să înţeleagă faptul că aceasta nu îi face niciun rău;
- Dacă vă ciupeşte, nu vă trageţi mâna brusc şi nici nu ţipaţi. Rămâneţi pe loc, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Un ţipăt poate fi interpretat chiar ca un gest de încântare.

Folosiţi o mănuşă la început!
- Dacă ciupiturile sunt destul de serioase, luaţi-vă o mănuşă. Dacă trage cu ciocul de material, nu retrageţi mâna;
- Oferiţi-i păsării din mână ceva ce îi place: grăunţele preferate, o frunză de salată, morcov etc.;
- Asiguraţi-vă că zburătoarea percepe aceste clipe petrecute împreună ca pe ceva distractiv, nu ca pe un stres în plus.

Nu o extenuaţi!
- Ca regulă de bază, nu ţipaţi niciodată la papagalul sau pasărea pe care o aveţi, nu o atingeţi brusc şi nu o extenuaţi cu astfel de „exerciţii” mai mult de 15 minute pe zi;
- Lăsaţi să treacă câteva ore bune sau chiar o zi şi reluaţi lecţiile.
În funcţie de mediul în care a trăit şi de experienţele pe care le-a avut cu oamenii, pasărea ar trebui să dea semne de îmblânzire după două săptămâni.