de Daniela Purgaru
Da, aţi citit bine. Există pe Pământ o fiinţă care nu moare niciodată. Poartă numele de Turritopsis nutricula şi este de fapt o meduză, ce îşi petrece viaţa nesfârşită în apele din Caraibe, dar şi în alte zone unde a migrat.
Până la această oră, meduza Turritopsis nutricula este singura specie de pe planetă care trăieşte veşnic. Practic, viaţa ei se desfăşoară într-un nesfârşit ciclu, de la stadiul de polip imatur la cel de adult matur şi înapoi.
Ea face parte din clasa Hydrozoa, la fel ca şi hidrele. Aceste meduze mor, de obicei, după procreere, însă Turritopsis revine la un stadiu în care este imatură sexual, astfel că, după ce atinge maturitatea, este capabilă să se întinerească.
O continuă transformare
Această nemaiîntâlnită capacitate se numeşte transdiferenţiere, proces în care un anumit tip de celule este transformat în alt tip de celule. Unele animale manifestă transdiferenţiere limitată, putând să-şi regenereze anumite organe (şopârle, salamandre etc.). Însă, spre deosebire de ele, această meduză îşi poate regenera întregul corp de nenumărate ori.
Formează noi meduze
Turritopsis are un diametru de aproximativ 5 mm, fiind cam atât de lată pe cât este de lungă. Exemplarele tinere, ce măsoară circa 1 mm în diametru, au doar opt tentacule dispuse în mod egal, în timp ce exemplarele adulte au până la 90 de tentacule.
Ajunsă la maturitate, în stadiul maxim de dezvoltare, tentaculele îi sunt resorbite de organism, corpul rămas se fixează de substrat şi din el apar polipi. Aceştia mănâncă zooplancton şi formează noi meduze.
Ar putea urma o invazie
Cercetătorii studiază acum această fiinţă pentru a afla secretul mecanismelor ce îi conferă viaţă nelimitată, însă sunt, totodată, îngrijoraţi pentru faptul că înmulţirea necontenită a speciei poate duce, în timp, la o invazie. Deşi multe exemplare sunt supuse hazardului, fiind mâncate de alte animale marine, majoritatea supravieţuiesc şi trec în alte oceane „agăţate” de ambarcaţiuni.