Main menu

header

07-02-1de Dana Purgaru

Teoretic, orice câine, mai ales dacă face parte din rasa Labrador, are 0% şanse să supravieţuiască atacului unei pume. Cea care s-a hotărât să fie excepţia de la regulă este Angel, o căţeluţă care şi-a riscat viaţa pentru a-şi salva stăpânul, în vârstă de doar 11 ani, de agresivitatea fatală a unei pume.

Căţeluşa era cât p-aci să o păţească
Austin Foreman, un băiat de 11 ani, din Canada, se afla în pădurea din preajma casei sale, unde aduna lemne pentru foc, acompaniat de Angel, căţeluşa sa. Deodată, o pumă s-a năpustit asupra celor doi. Angel nu a ezitat să se interpună între felina periculoasă şi copil, declanşând lupta.

Din companion, gardian
Băiatul a profitat de acest moment şi a fugit în casă, anunţându-şi mama. Aceasta a telefonat unui echipaj al Poliţiei călare, care a ajuns într-un minut. Sosirea lor a fost salvatoare pentru Angel, deoarece, în acel moment, puma se afla deasupra acesteia şi se pregătea să-i aplice muşcătura fatală la gât. Poliţiştii au fost nevoiţi să ucidă puma.
„Am fost foarte, foarte norocos. Dacă nu era Angel, nu cred că mai trăiam în acest moment. Este cea mai bună prietenă pe care am avut-o vreodată, iar de astăzi este şi gardianul meu”, a declarat emoţionat băieţelul.