Main menu

header

de Dana Purgaru

Contrar părerii populare, câinii de companie nu au voie să mănânce oase. Chiar dacă pe moment, poate, aceştia nu se resimt, în timp apar probleme grave de sănătate.
Există, din păcate, mulţi proprietari de câini care îşi hrănesc patrupedele cu oasele rămase de la masă, argumentându-şi gestul prin replica: „doar este câine, nu?”. Ei bine, fie că acest lucru se întâmplă ocazional sau e un obicei zilnic, el nu face decât rău, putându-se ajunge chiar şi la deces.

Apar hemoragiile
Pe lângă faptul că un os nu aduce nimic bun unui câine, el se digeră foarte greu sau chiar deloc, fiind eliminat prin fecale. Animalul se constipă şi, de multe ori, poate apărea un blocaj în tranzitul intestinal. Dacă este mâncat cu poftă, el poate, de asemenea, să ducă la sufocare, iar dacă fragmentele ronţăite sunt ascuţite pot apărea hemoragii interne foarte grave.

Un obicei riscant
Cele mai periculoase sunt oasele de peşte, de iepure sau de păsări. Acestea cauzează leziuni în tot corpul, începând cu gura şi terminând cu anusul şi pot determina suferinţe şi deces imediat sau în timp. Oarecum inofensive sunt oasele mari de vită, dar numai pentru rasele mici de câini şi dacă le sunt lăsate foarte puţin timp (circa o oră). Animalele mari şi puternice le pot sfărâma şi pe acestea. Este totuşi foarte riscant să le oferiţi, aşa că le puteţi înlocui cu gustări sănătoase sau cu oase din piele de la pet-shop-uri.

Mergeţi la veterinar!
În cazul în care câinele a mâncat un os întâmplător în timp ce nu eraţi atenţi, trebuie să urmăriţi o zi-două eventualele simptome cum ar fi: tendinţă de sufocare, tuse, vomă, constipaţie, scaun cu sânge ori dureri abdominale. În cazul în care acestea apar, mergeţi urgent la cabinetul veterinar.