Main menu

header

     Aveţi un motan sau o pisicuţă pe care aţi vrea să o castraţi, dar nu ştiţi când este mai bine să faceţi acest lucru? Pe lângă miturile existente în popor, conform cărora o felină poate fi castrată după câţiva ani de viaţă şi numai după ce se reproduce cel puţin o dată, există mai multe cercetări concrete privind vârsta optimă pentru sterilizare. Doctor Lescai Constantin Daniel, şef de clinică la Spitalul Veterinar Ilioara din Capitală, ne-a spus ce înseamnă practic sterilizarea timpurie şi când e bine să fie făcută.

La 6-14 săptămâni de viaţă
    Se spune că o felină sterilizată timpuriu va fi mai predispusă decât celelalte la apariţia fracturilor oaselor lungi, la obezitate sau la modificări comportamentale, însă ultimele cercetări arată contrariul. „Sterilizarea timpurie înseamnă, practic, operaţiunea de gonadoectomie realizată la o vârstă mai mică de 6 luni, studiile fiind îndreptate mai ales către perioada de 6-14 săptămâni”, ne-a spus medicul veterinar.

Animalul castrat timpuriu creşte puţin mai mult
    Legat de creşterea oaselor lungi şi a organismului în întregime, diferenţele dintre animalele sterilizate timpuriu şi cele sterilizate la vârsta de peste 6 luni sau necastrate sunt minore. „Diferenţele se referă mai ales la o perioadă mai lungă de creştere a oaselor lungi, ducând astfel la o uşoară creştere a taliei animalului castrat faţă de cel necastrat.

    Referitor la posibilitatea apariţiei fracturilor la astfel de animale, nu există nicio corelaţie între acestea şi sterilizarea timpurie”, a completat specialistul. Stăpânii sunt responsabili de greutatea felinei Referitor la obezitate sau, mai bine zis la pericolul obezităţii la animalele castrate, trebuie spus că necesarul caloric al unui animal sterilizat este mai mic cu până la 20% decât al unui animal neste­rilizat. În aceste condiţii, obezitatea şi creşterea în greutate intervin mai ales atunci când proprietarul adoptă un regim necorespunzător, neadaptat vârstei felinei şi stării sale fiziologice.

Necuvântătoarele devin mai blânde şi mai docile
    În plus, trebuie adăugat că un animal sterilizat este mai docil, mai blând decât un animal nesterilizat, acest lucru fiind valabil mai ales în cazul motanilor. De asemenea, dimensiunea uretrei la masculul sterilizat timpuriu faţă de dimensiunile uretrei la masculul sterilizat este comparabilă cu cea a celui nesterilizat, neexistând, prin urmare, un motiv temeinic pentru sterilizarea doar după încheierea perioadei de creştere. Dacă aveţi întrebări legate de sterilizarea felinelor sau de orice altă problemă de sănătate a patrupedelor favorite, vă puteţi adresa Spitalului Veterinar Ilioara, din Str. Ilioara nr. 16 E, sector 5 sau puteţi suna la numărul de telefon 021/348.05.30.

Daniela Purgaru