Main menu

header

de Dana Purgaru

Este un câine utilitar, dar care poate fi un excelent companion. Arată superb, are un temperament echilibrat şi nu este deloc pretenţios. Acesta este Ciobănescul de Berna, un câine plin de contradicţii.

Acum circa 2.000 de ani, când romanii au invadat teritoriul Elveţiei de astăzi, câinii locali, foarte rezistenţi la intemperii, folosiţi la conducerea turmelor de vite, s-au împerecheat cu masivele patrupede ale cuceritorilor. Rezultatul a fost un patruped echilibrat temperamental, afectuos, răbdător, energic şi protector.
După ce în preajma anului 1800 această rasă aproape că dispăruse din cauza interesului scăzut, acum s-a revigorat, şi exemplarele sale sunt deseori prezente în concursurile internaţionale.

Are o blană superbă
Ciobănescul de Berna arată ca un aristocrat. Are o blană superbă, mătăsoasă şi o talie mare. Culoarea predominantă este negrul, cu gura, pieptul, labele şi vârful cozii albe. Negrul şi albul de pe picioare şi obraji sunt separate de un maro-castană.
Este puternic, robust şi poate ajunge la 66 cm şi 46 kg (femelele) sau 70 cm şi 54 kg (masculii).
Capul este uşor plat, cu un stop bine definit, fălcile sunt puternice, ochii migdalaţi, de culoare căprui închis, iar urechile au mărime medie şi sunt dispuse sus. Corpul are lungime medie, pieptul este larg, picioarele sunt scurte şi compacte, iar coada e stufoasă.

Este uşor de dresat
Este un animal foarte inteligent, ce face orice pentru a fi pe placul stăpânului. E foarte uşor de dresat, în special de la o vârstă fragedă, iar dacă este educat nu va face multă gălăgie.
Pentru că are totuşi sânge de „cioban”, are nevoie de exerciţii fizice zilnice, în reprize de circa o jumătate de oră fiecare.

Se adaptează cel mai bine la curte
Cel mai bine se adaptează la viaţa de curte, unde se poate mişca în voie. Se înţelege şi cu alte animale dacă este obişnuit de mic, dar cel mai mult adoră copiii.
Blana necesită o îngrijire deosebită. Fiind lungă şi deasă, aceasta trebuie periată aproape zilnic, ca să nu formeze câlţi şi pentru a-şi păstra strălucirea. Atenţie, năpârleşte destul de des!
Din punct de vedere al stării de sănătate, acest câine este predispus la probleme ale oaselor şi articulaţiilor. Durata de viaţă medie este de circa 9 ani.