de Gabriela Niculescu
- Un adevărat exemplu pentru crescătorii de animale
Mihai Trăistariu este unul dintre cântăreţii care pun la fel de mult suflet în relaţia cu animalele precum pun în profesia şi în cariera lor. Fiind crescător de pisici, ne-am întâlnit cu el să vorbim despre pasiunea pentru feline, dar Mihai ne-a lămurit că nu este o pasiune, ci un mod de viaţă. Cele două Persane şi cele două mâţe de rasă „europeană”, după cum le numeşte el, trăiesc regeşte în casa artistului. Dar nu doar patru suflete se bucură de atenţia primită din partea constănţeanului, ci şi cei 17 câini şi cele 12 pisici aciuate la blocul său au parte de mângâieri şi de mâncare. Mihai este un adevărat exemplu pentru crescătorii de animale, având grijă ca pisicile sale să nu rămână niciodată singure în casă, ba mai mult, artistul se gândeşte serios să închirieze o rulotă pentru ele şi să le ia în vacanţa plănuită în această vară la Paris.
„Programul meu s-a modificat după nevoile lor”
- De când ai pasiunea pentru pisici?
- N-aş numi-o pasiune, pentru că pisicile sunt ca şi copiii mei. Am cumpărat în urmă cu patru ani două pisici Persane dintr-un pet-shop şi, de atunci, toată viaţa mea s-a schimbat. Programul meu s-a modificat după nevoile lor. Acum am deja patru.
- Îţi plac şi alte animale?
- Toate animalele au atenţia mea. Repet, nu e o pasiune. Este, dacă vreţi, o... compasiune. Mă preocupă soarta lor, le văd chinuite, nehrănite, însetate, murdare, umilite de oameni, şi de aici porneşte atenţia mea sporită faţă de bietele vietăţi. Am ajuns să nu mai omor nici măcar un ţânţar. Fac în aşa fel încât să îl eliberez pe fereastră. Are şi el 30 de zile de trăit. E păcat să-i scurtez eu viaţa. Am devenit mult mai sensibil la capitolul animale. Îngrijesc şi la bloc vreo 17 câini şi 12 pisici. Îngrijit înseamnă că le dau de mâncare când ies din scară.
- Ce animale ai mai avut până acum?
- În copilărie locuiam la casă şi am avut şi câini, şi pisici. Mereu am fost înconjurat de animale.
- Pe lângă Persane, ce rase sunt celelalte două răsfăţate din casa ta, ce vârste au şi cum le cheamă?
- Se numesc, în ordinea numerelor de pe „tricou”: Ambuţu, Negruţu, Gândăcel şi Prichi, de la Prichindica. Sunt trei băieţi şi o fetiţă. Ambuţu şi Negruţu sunt cele două pisici Persane şi au 4 ani. Sunt fraţi. Gândăcel şi Prichi au 7 luni. Pe ei mi i-au adus vecinii la uşă prin luna noiembrie. Era frig şi ţipau pe afară. Erau cât un pumn. I-am salvat de la chin şi acum locuiesc în casa mea. Ei sunt... rasă europeană.
„Mă aşteaptă cu zâmbete şi miorlăieli”
- Cu ce „surprize” memorabile te-au aşteptat acasă mâţele tale?
- Păi... de curând am descoperit că una dintre ele face pipi peste tot. Şi nu e de râs! Este un semn că vrea ceva. M-am supărat rău pe ea. Mi-a udat geanta de turneu şi a trebuit s-o spăl. În rest, sunt cuminţi. Mă aşteaptă la uşă cu „zâmbete” şi miorlăieli.
- Le duci la saloanele de înfrumuseţare destinate lor?
- Nu. Nicidecum. Doar la doctor pentru vaccin sau alte tratamente.
- Cu cine rămân atunci când tu pleci departe de casă, în turnee?
- Rămân cu prietena mea, cu fraţii mei, cu alte rude sau cu amicii noştri. Toată lumea ne ajută să nu stea singure.
- Au un loc anume unde preferă să doarmă?
- Dorm peste tot, unde au ele chef şi unde li se pare mai comod. Uneori, în pat, printre picioarele noastre.
- Ce tabieturi au „prietenele” tale?
- Se spală toată ziua, individual şi una pe cealaltă. În rest, nimic special. Poate doar că insistă prea mult să se şteargă pe lăbuţe după ce fac treaba mare. Ceea ce-mi convine de minune, doar că nu înţeleg de ce trebuie să stea cinci minute să se cureţe.
„Sunt ca nişte oameni care nu vorbesc”
- Cum te întâmpină după ce ai fost plecat multă vreme?
- Vin în viteză să-mi sară în braţe. De fapt, nu vin în viteză, ci o zbughesc de-a dreptul când aud cheia în uşă, indiferent cine ar fi. Sunt extrem de curioase!
- Dacă ţi-ar oferi cineva o sumă mare de bani pentru ele, le-ai da?
- Niciodată! Pe cele din casă, nu, sub nicio formă! Animalele de afară le-am tot dat prietenilor sau unor persoane care şi le-au dorit. Aceasta este şi ideea, să le dai în grijă şi în creştere unor oameni care le iubesc şi care se ocupă să le fie bine, să nu le lipsească nimic. Atunci nu mai am nicio grijă pentru ele. Uneori le mai vizitez. Însă, cele din casă sunt copiii mei.
- Ce poţi spune referitor la cruzimea oamenilor faţă de animale?
- Este îngrozitor ce se întâmplă. De câte ori văd o ştire din această categorie la televizor îmi vine să-l prind pe răufăcător şi să-l supun aceloraşi chinuri la care a supus el bietele animale.
- Ai o recomandare pentru iubitorii de animale?
- Să hrănească toate necuvântătoarele flămânde pe care le întâlnesc, să se coalizeze în asociaţii pentru protecţia animalelor şi să aibă grijă de-adevăratelea de ele. Să le insufle prietenilor şi rudelor aceeaşi dragoste faţă de bietele vietăţi. Sunt ca nişte oameni care nu vorbesc! Iubesc şi sunt iubite. Suferă şi îndură la fel ca noi. Trebuie, musai, să avem grijă de ele!
- Cât timp din viaţa ta aloci celor patru feline?
- Cam mult. Mă bate gândul să plecăm, în vara aceasta, la Paris şi să le luăm cu noi. Pentru asta le-aş închiria o rulotă, ca să fiu sigur că le ţin bine, să nu fugă. Partea bună este că pisicile sunt cele mai curate animale de pe Pământ. Au litiera la „îndemână” şi se duc singure la baie când au nevoie. Mâncare găsesc la discreţie, apă la fel. Nu trebuie să le port de grijă prin casă. Doar când am chef să le smotocesc un pic.
„Animalele iubesc şi sunt iubite. Suferă şi îndură la fel ca noi. Trebuie, musai, să avem grijă de ele!“