Main menu

header

de Dana Purgaru

Primul câine care a beneficiat de proteze la fiecare dintre cele patru membre se bucură din nou de libertatea de mişcare. Dispozitivele au fost concepute pentru a reproduce structura osoasă şi musculatura membrelor naturale ale animalului şi astfel să îi permită acestuia să facă orice mişcare.

A rămas fără membre la doar 5 săptămâni
Protezele lui Naki’o au fost proiectate şi montate de Martin Kaufmann de la Orthopets, SUA, şi i-au permis căţeluşului, care şi-a pierdut picioarele la doar 5 săptămâni, să treacă de la târâtul pe burtă la deplasări libere, sărituri şi chiar alergări.
Naki’o a fost abandonat când era încă pui, în momentul în care stăpânii lui au părăsit casa ipotecată. În timpul iernii a intrat într-o baltă îngheţată şi a rămas cu toate lăbuţele înţepenite. A fost transportat, cu degerături grave, la un centru de salvare a animalelor. Tehnicianul veterinar Christie Tomlinson l-a adoptat pe Naki’o şi a organizat o strângere de fonduri pentru a plăti protezele pentru picioarele din spate. Căţelul a trecut cu bine de operaţie, iar cei de la Orthopets au fost impresionaţi, aşa că au decis să doneze celelalte două proteze pentru membrele din faţă.