de Loreta Popa
A creat nenumărate personaje cu emoţie şi dăruire, ţinând în palme sufletele a zeci de spectatori. A cântat, de multe ori, ridicând audienţa în picioare. Are nu doar curajul de a fi onest, ci şi forţa unui nebun care iubeşte ceea ce face, chiar dacă deranjează profund. Numele lui este Eugen Cristea. Altminteri om bun, căsătorit, posesor al unui câine de rasă maidaneză pe numele lui Yummy.
„Dacă mă aştepţi o jumătate de oră, te iau acasă”
Cea dintâi relaţie de afecţiune a lui Eugen Cristea cu rasa canină a avut loc în 1976, la Timişoara. „Atunci a intrat cel dintâi căţel în viaţa mea. Era un Pudel, care se numea Asel. Era un personaj din piesa «Generoasa Fundaţie», pe care l-am prelungit asupra căţelului. Un Pudel negru, pitic. Cred că a luat cel puţin şapte-opt premii. Se făceau şi atunci concursuri, nu este o invenţie de după Revoluţie”, ne-a spus actorul.
A avut mai mulţi câini, dar preferatele sale au rămas Miruna şi Yamaha, mamă şi fiică. „Au murit, din păcate, una la 15 ani, alta la 16 ani. Aproape de limita lor de vârstă. De 5 ani şi două luni îl avem pe Yummy. Este un maidanez bejuliu, cu burtică albă şi cu botul complet negru. A fost găsit de soţia mea pe treptele Teatrului Naţional, alături de alţi câini. Scâncea şi îşi cerea dreptul la o viaţă mai bună. Ea i-a spus: «Dacă mă aştepţi o jumătate de oră, te iau acasă». Iar el în clipa aceea a tăcut. E o poveste pe care o spun pentru prima dată. Am auzit soneria şi, când am deschis, soţia m-a întrebat: «Ne primeşti şi pe noi?». Eu am crezut că vine cu un coleg de la teatru cu care trebuia să ne întâlnim”, a povestit amuzat Eugen Cristea. S-a trezit însă în braţe cu o cutiuţă în care era un căţel deja dus la doctor, vaccinat, deparazitat şi spălat. Ani întregi Yummy a dormit între doi tenişi de-ai actorului, fiind mai mic decât aceştia.
Se dă numai la câinii „de fiţe”
Lui Eugen Cristea i se luminează faţa când vorbeşte despre câinele său drag. „Este foarte inteligent şi are o doză de şmecherie ce este în gena lor, de maidanezi. Am remarcat-o pe stradă. Când vede, ca să zic aşa, tot maidanezi de-ai lui, probabil că există ceva în minţişoarele lor şi nu se latră, nu se atacă. Dar când vede unul din acesta «de fiţe», pentru că există şi câini de acest gen, începe să latre”, spune actorul.
Numele Yummy vine de la gustos. Mănâncă hrană de regim, supiţe de legume şi doar din când în când primeşte două-trei şuviţe de piept de pui fiert. Ce-i drept, ia şi pilule antialergenice, pentru că-i mai cade părul. „Dimineaţa, când plec începe să latre şi îi spun: «Nu cu mine, cu mama». În clipa aceea se linişteşte. Ştie. Îl mai scot şi pe la miezul nopţii. Ştie cuvintele: «Merg», «Ies», «Plec»... Odată se ridică, îşi ia singur lesa şi plecăm. În plus, doarme cu noi în pat”, povesteşte Eugen Cristea.
Poveşti cu Albişori
Eugen Cristea a participat la multe evenimente în care a luat apărarea câinilor, a semnat multe petiţii de acest fel, fără şanse să se descopere soluţii în favoarea acestor suflete nevinovate. „Când vezi nişte amărâţi pe stradă poate că e mai bine să le curmi suferinţele. Aşa cum, de altfel, s-ar putea să fiu condamnat pentru asta, gândesc şi despre oameni. Dar decât să-i laşi să se chinuiască în dureri îngrozitoare mai bine... E altă discuţie”.
Eugen povesteşte din întâmplările sale cu căţei. „Unul pe care l-am poreclit Albişorul are labele cât Yummy. De fiecare dată când îl vede, vine, se giugiulesc şi ne conduce până în faţa blocului. Apoi, după ce-i dau să mănânce, rămâne până ajung la geam şi-i fac cu mâna. Abia atunci pleacă. Rămâne să mulţumească”.
A mai avut acum câţiva ani o experienţă tot cu un Albişor, o frumuseţe de câine. „S-a aciuat la uşa blocului, în interior. Era foarte frig. Am lichidat toate pernele din casă şi i le-am pus lui. Acest «omuleţ de câine» a rămas aproape trei-patru luni. Am chemat o organizaţie care se ocupă de câini şi a rămas la noi până s-a întremat. De fiecare dată când ieşeam cu Yummy venea după noi, dar stătea la un metru-doi distanţă. Adică «Merg şi eu cu voi să mă plimb dacă nu vă deranjez». Într-o zi a fost ceva absolut tulburător, a ieşit, eram cu soţia, s-a întors către noi, ca un fel de recunoştinţă, şi a plecat. Nu l-am mai văzut, deşi tot blocul îi dădea de mâncare. A fost ceva uluitor”, ne-a spus artistul.
Yummy s-a obişnuit să stea singur, dar când stăpânii vin acasă sare ca o minge. „Dacă ne pregătim să plecăm şi Doamne fereşte am uitat valiza deschisă, tot ce e înăuntru e scos. Are un ursuleţ din pluş pe care i l-am adus din Canada şi este îndrăgostit de el. Yummy are şi momente când priveşte la televizor, dar cred că e mai mult atras de sunete. Nu ştiu dacă distinge că mă vede la televizor sau nu. Nemaipomenit este că ţine nişte concerte când aude sirena de la Salvare sau de la Poliţie. Se duce la geam, ridică căpşorul şi începe să urle. Este ceva... Are sunete lungi, mă mir că-i ajunge aerul”, ne-a povestit Eugen Cristea. Potrivit actorului, Yummy se înţelege bine cu pisicile, numai cu câinii „de fiţe” nu şi are parte şi de surprize. „Îi serbăm în fiecare an ziua şi primeşte un tort din pateu”, ne-a spus cu mândrie părintească Eugen Cristea.