Main menu

header

   Grupurile rivale de păsări se comportă precum suporterii de fotbal, existând ocazii când acestea se întrec în concursuri de „scandări”, conform unui nou studiu efectuat de cercetătorii britanici. Potrivit studiului realizat de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, păsările din grupurile învinse în dispute se compătimesc unele pe altele, în timp ce acelea mai în vârstă le încurajează pe tinere să-şi adune forţele, pentru o altă bătălie.

Confruntările nu se sfârşesc cu violenţă
    Autorii studiului au precizat că acest comportament a fost observat la o specie de păsări din sudul Africii, Phoeniculus Purpureus. Acestea trăiesc în grupuri unite, formate din 10-12 exemplare, iar grupurile rivale se ciocnesc frecvent în concursuri de „scandări”, ce pot dura până la 45 de minute. Confruntările nu se sfârşesc cu violenţă, însă unul dintre cele două grupuri trebuie să se recunoască învins, lăsând grupul învingător să îi invadeze teritoriul şi să acapareze hrana din zonă.
„Steagul păcii”

„Comparaţia cu suporterii înfocaţi de fotbal este corectă. Confruntările vocale dintre păsări sunt la fel de dure ca şi cele din tribune, iar în cazul în care competiţia atinge un nivel foarte intens, câte un membru din fiecare grup ia în cioc o floare sau o ramură, fluturând-o, ca şi cum ar fi un steag”, a declarat doctor Andy Radford, şeful echipei de cercetători.
Daniela Purgaru