Main menu

header

21-03-1de Laura Zmaranda

Dincolo de pădurile milenare ce stabilesc frontiera dintre civilizaţia urbană şi sălbăticia Carpaţilor trăieşte unul dintre cele mai impozante animale. Ursul brun este o specie strict protejată atât prin convenţii internaţionale şi directive europene, cât şi prin legea naţională, dar, cu toate acestea, viaţa lui nu este încă pusă la adăpost de gloanţele vânătorilor şi de cei care transformă aceste vieţuitoare sălbatice în animale de companie. Cristina Lapis (foto), preşedinta Asociaţiei „Milioane de prieteni” şi fondatoarea Rezervaţiei Libearty de la Zărneşti, este cea care a făcut eforturi imense, vreme de şapte ani, pentru a fonda şi întreţine cea mai mare rezervaţie de urşi din Europa. Din păcate, înfiinţarea acesteia s-a impus doar ca o măsură necesară pentru corectarea unor greşeli fără margini.

Ni s-a dus faima... negativă
Cine nu a auzit măcar o dată în viaţă de urşii dansatori sau cine nu a zâmbit admirativ la giumbuşlucurile făcute de exemplarele de la circ? Însă puţini dintre noi s-au întrebat vreodată cum este posibil ca aceste animale imprevizibile în natură să devină nişte companioni atât de supuşi voinţei umane. Drama urşilor folosiţi drept animale de companie a fost semnalată în urmă cu mai bine de 12 ani de reprezentanţii Societăţii Mondiale de Protecţie a Animalelor din Londra, care au aflat de existenţa unor exemplare ţinute în condiţii improprii şi torturate, pentru dresură, în Braşov. Scopul era unul singur: acela de a câştiga bani distrând turiştii. Impresionaţi de rolul interpretat de urşi, aceştia recompensau dresorii fără să se gândească la chinurile la care erau supuse animalele. Aceste fapte nu au rămas însă fără rezonanţă.

Rezervaţia Libearty, căminul a 63 de exemplare salvate
Doamna Lapis a devenit în urmă cu zece ani o portavoce pentru World Society for the Protection of Animals, iar rezultatele pe care le-a obţinut până în prezent dovedesc că oamenii încep să îşi schimbe mentalitatea. În 2005, cu sprijinul Primăriei Zărneşti a obţinut 70 de hectare pe care, din fonduri nerambursabile asigurate de WSPA, a fost înfiinţată Rezervaţia Libearty sau „Sanctuarul urşilor”, aşa cum mai este cunoscută. Astăzi, această rezervaţie este căminul a 63 de urşi recuperaţi din tot felul de locuri precum benzinării, fabrici, restaurante, circuri, grădini zoologice, chiar şi mănăstiri. Toate exemplarele care ajung aici sunt castrate şi ţinute în spaţii largi, pentru că scopul acestei rezervaţii este acela de a arăta lumii că urşii trebuie să trăiască în libertate.

Sălbăticia, o frontieră necunoscută
Aşezat la poalele Munţilor Carpaţi, în decorul feeric al pădurilor de stejar, „Sanctuarul urşilor” ni se dezvăluie ca un „univers” creat aparte pentru animalele care nu au cunoscut până acum gustul sălbăticiei. Urşii salvaţi din cuştile de fier ce le îngrădeau libertatea trăiesc aici în semicaptivitate, până la sfârşitul vieţii lor. Din nefericire, viaţa alături de oameni le-a răpit şansa de a se mai întoarce vreodată în sălbăticie.
Sechelele tratamentelor inumane la care au fost supuse aceste animale se văd nu doar pe corpul lor, ci, mai ales, în comportament. Instinctele incredibile cu care natura a înzestrat aceste animale impozante au fost transformate într-o docilitate nefirească, impusă prin bătăi şi schingiuiri greu de imaginat. Aşa se face că mulţi dintre urşii din rezervaţia de la Zărneşti nu ştiu să se hrănească singuri, chiar dacă pădurile ce înconjoară sanctuarul le oferă un festin natural bogat. Îngrijitorii de aici încearcă să le trezească instinctele prin plasarea hranei în diferite zone ale rezervaţiei, în ore diferite ale zilei, pentru ca urşii să fie nevoiţi să o caute aşa cum ar face dacă ar trăi în libertate.
Cele 70 de hectare îngrădite cu plasă de sârmă le asigură toate condiţiile de care au nevoie. Au parte de hrană suficientă, sunt îngrijiţi de un medic veterinar, dar mai presus de toate se bucură de libertatea de care au fost privaţi până acum, descoperă entuziasmul căţăratului în copaci şi revin încet-încet la obiceiurile pe care le au urşii sălbatici.
Lupta Cristinei Lapis este departe de a se încheia. Deşi deţinerea urşilor în captivitate este considerată infracţiune, la momentul actual mai există încă cel puţin 20 de exemplare ţinute în condiţii greu de închipuit. Deşi legislaţia şi Convenţia de la Berna sunt două argumente puternice ce pledează pentru libertatea urşilor, recuperarea acestora de la persoanele care le ţin captive este destul de greu de realizat.

Cristi şi Lidya, cei mai vechi locatari

Istoria fiecărui urs care a ajuns în rezervaţie este marcată de suferinţă, însă povestea cea mai tristă este cea a Maiei, o ursoaică ţinută într-o cuşcă de doar câţiva metri pătraţi în spatele unui restaurant de lângă Castelul Bran. Cu toate eforturile pe care Cristina Lapis le-a făcut pentru a salva acest animal, după ani de captivitate, ursoaica a început să se automutileze, mâncându-şi labele din faţă. A fost refuzul ei de a mai trăi între gratiile de fier şi a murit în braţele celei care este recunoscută astăzi drept doamna care pledează pentru libertatea urşilor. Cei mai vechi locatari ai rezervaţiei sunt urşii Cristi şi Lidya, primele exemplare pe care Cristina Lapis le-a scăpat dintr-o cuşcă din Poiana Braşov. După şapte ani petrecuţi în „Sanctuarul urşilor”, aceştia au redevenit animalele sălbatice de odinioară. Astăzi au acelaşi obiceiuri ca urşii din sălbăticie, se hrănesc singuri, cutreieră pădurea şi chiar au intrat în hibernare.