Main menu

header

de Dana Purgaru

La fel ca şi oamenii, animalele ştiu să se folosească de diverse şiretlicuri, dar şi de leacurile oferite de natură pentru a se vindeca. Vă prezentăm câteva dintre acestea.

Rănile şi infecţiile urşilor dispar ca prin minune
O mie de urşi negri au fost monitorizaţi timp de peste 25 de ani de oameni de ştiinţă de la mai multe universităţi din statul american Minnesota. S-a putut observa că animalele care fuseseră rănite de vânători sau de animale prădătoare şi chiar sufereau de infecţii au reuşit să se vindece miraculos după ce au intrat în hibernare.
Pentru a testa capacitatea de vindecare a urşilor, echipa a urmărit în special 14 exemplare, dotate cu zgărzi cu radioemiţător, care aveau mai multe plăgi de dimensiuni mici. În urma cercetării s-a constat că între noiembrie şi martie - perioadă în care urşii hibernează - rănile s-au vindecat, lăsând în urmă doar nişte cicatrice minime. De asemenea, semnele de infecţie au dispărut, stratul de piele s-a vindecat, iar unele locuri au fost acoperite de blană. „Este surprinzător cum rănile lor ajung să se vindece complet în perioada de hibernare, atunci când metabolismul este încetinit”, a declarat profesorul David Garshelis de la Universitatea Minnesota.
În timpul hibernării, temperatura corpului unui urs negru scade la 7°C, iar frecvenţa bătăilor inimii se reduce mult, simptome care la oameni contribuie la declanşarea unor complicaţii, mai ales în cazul în care pacienţii suferă răniri. Din acest motiv, oamenii de ştiinţă speră să găsească mecanismul din spatele miraculoasei vindecări a urşilor, care ar putea ajuta la vindecarea pacienţilor în vârstă, a celor malnutriţi sau a celor care suferă de diabet.

Maimuţele cunosc plantele care omoară viermii intestinali
Pentru a scăpa de paraziţii intestinali, cimpanzeii au descoperit, în timp, că o anumită plantă, numită Vernonia amygdalina, îi poate ajuta în acest sens. Mai mulţi biologi au observat că maimuţele consumau această plantă şi se strâmbau, deoarece este amară. Astfel, şi-au dat seama că primatele nu o consumau pentru plăcerea gustului. Unii cimpanzei împătureau frunzele şi le înghiţeau nemestecate, pentru a evita gustul amar. Analizele amănunţite au scos la iveală faptul că frunzele sunt eliminate aproape întregi, împreună cu paraziţii intestinali. Planta vindecătoare este acoperită cu tricomi, un fel de cârlige minuscule, care agaţă viermii şi îi elimină.

Cerbii folosesc antiseptice
Cerbii răniţi obişnuiesc să îşi frece rănile de un anumit tip de muşchi numit Sphagnum sau se tăvălesc în argilă. Se ştie că, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, soldaţii răniţi au utilizat acest tip de muşchi pentru a face bandaje care s-au dovedit a fi superioare celor din bumbac disponibile la acea vreme. Oamenii de ştiinţă au confirmat că acest tip de muşchi, dar şi argila au proprietăţi antiseptice.

Papagalii se tratează cu lut
Seminţele unor plante consumate de papagalii Macaw conţin alcaloizi toxici. Pentru a nu renunţa însă la consumarea lor, zburătoarele obişnuiesc să mănânce şi lut de pe malul Fluviului Amazon. Acesta conţine elemente ce neutralizează toxinele ingerate.

Soluţii antipăduchi utilizate de păsări
Păduchii păsărilor pot duce chiar şi la deces, aşa că exemplarele afectate trebuie să caute soluţii. Astfel, pentru a scăpa de ei, păsări precum ciorile sau corbii se aşază uneori pe acoperişurile caselor, în zona coşurilor, deoarece fumul îndepărtează păduchii.
Alte zburătoare se folosesc de furnici. Iau în cioc una câte una şi o freacă de pene, deoarece insectele eliberează acid formic, ce omoară păduchii.
Însă majoritatea păsărilor obişnuiesc să se „scaldă” în muşuroaie, deoarece furnicile mănâncă păduchii.

• O femelă gestantă de elefant a fost observată mergând 27 de kilometri pentru a mânca un copac din familia Boraginaceae pentru a-şi induce travaliul. Localnicele din Kenya folosesc şi ele planta în acelaşi scop.

• Maimuţele-păianjen din Brazilia consumă anumite plante ce le cresc şansele de fertilitate.