Main menu

header

de Dana Purgaru

Se ştie că berea obişnuită nu le face bine căţeilor. De câţiva ani însă, în SUA, Australia şi Europa au apărut din ce în ce mai multe tipuri de bere specială pentru căţei. Ba, mai mult, recent a fost deschisă în Anglia şi o cârciumă în care se serveşte atât bere normală, cât şi pentru căţeii care trec pragul împreună cu stăpânii lor.

Conţine zeamă de carne şi malţ
Berea specială pentru căţei este o băutură anume concepută pentru sistemul lor digestiv. Aceasta conţine malţ, la fel ca o bere normală, însă hameiul, ce este periculos pentru câini, a fost înlocuit cu zeamă de carne de vită sau de pui. Gustul este descris ca fiind un fel de supă după care majoritatea patrupedelor se dau în vânt. Bineînţeles că licoarea nu are acid şi nici alcool.
Localul „Brandling Villa” din Newcastle, Marea Britanie, îi primeşte nu numai pe clienţii lor obişnuiţi, umani, ci şi pe căţeii acestora, ce se pot delecta cu o bere savuroasă. Ideea a avut mare succes. În 15 zile de la inaugurare s-au vândut 48 de sticle cu bere pentru căţei. „Avem deja câţiva clienţi obişnuiţi. Mulţi oameni refuză să se despartă de câinele lor şi nu există multe locuri publice în care să poţi veni cu un astfel de însoţitor”, a declarat pentru Daily Mail proprietarul acestui pub inedit.