de Gabriela Niculescu
Pe Radu Vâlcan îl veţi putea vedea din toamnă, la Pro TV, în rolul profesorului Tudor din serialul „Pariu cu viaţa”, în care joacă alături de iubita sa, Adela Popescu. Cum Adela este o iubitoare de animale, lui Radu nu i-a luat mult timp alegerea unui cadou cu ocazia Sărbătorilor Pascale din 2011, şi astfel în viaţa celor două vedete a intrat Paco, un splendid exemplar din rasa Ciobănesc German. Anul acesta, familia s-a mărit, şi în noua casă a îndrăgitului cuplu a venit şi Ciu, un răsfăţat Mops Pug - rasă cu origini chinezeşti - pe care Radu şi Adela îl alintă cu apelativele Ciuli şi Ciulică.
„Sunt parteneri de joacă şi de nebunii”
- Paco a fost cadoul Adelei anul trecut, de Paşte, dar Ciu cum a intrat în viaţa voastră?
- Adelei i-a plăcut mult această rasă, devenise în fiecare zi preocupată şi atentă la tot ce înseamnă Mops Pug. Nu a durat mult până să-şi dea seama că şi-l doreşte foarte mult.
- Paco şi Ciu s-au iubit de la început sau au avut gelozii?
- Iniţial ne-a fost puţin teamă, având în vedere diferenţa de talie, dar Paco l-a adoptat imediat. Paco şi Ciu se iubesc foarte mult, sunt parteneri de joacă şi de nebunii.
- Cum v-au schimbat viaţa?
- Chiar vorbeam de curând cu Adela despre cât de mult îţi poate schimba viaţa un căţel. Câteodată râdem unul de celălalt când ne dăm seama ce expresii folosim şi la ce gesturi recurgem când ne jucăm cu ei. Sunt doi copilaşi care necesită alint, răsfăţ şi o atenţie deosebită.
„Adoră să fie mereu în centrul atenţiei”
- Ce personalităţi au, sunt ascultători sau încăpăţânaţi?
- Sincer, nu suntem nişte părinţi drastici. La Paco nu am insistat foarte tare cu dresajul. Este un câine suficient de isteţ, ascultă când trebuie, este încăpăţânat când trebuie. Are o personalitate complexă, din fericire. Acelaşi lucru pot spune şi despre Ciulică, aşa cum ne place să-l alintăm, doar că este mai încăpăţânat decât fratele lui „geamăn”, Paco.
- Sunt sociabili cu străinii sau vă apără de „intruşi”?
- Sunt mai mult decât sociabili, adoră să fie mereu în centrul atenţiei şi să fie alintaţi. Cine vine la noi în vizită trebuie să se simtă bine, să fie relaxat în preajma unui câine de talie mare sau mică. Eu cred că atitudinea lor depinde foarte tare şi de stăpân, de personalitatea sa.
- Ce lucru din comportamentul lor vă face să-i iubiţi atât de mult?
- Absolut tot ce fac, chiar şi când dorm, te uiţi la ei şi-ţi vine să-i trezeşti şi să-i pupi. Sunt adorabili, pur şi simplu.
„Le-am băgat în cap că nu ne plac surprizele şi au înţeles”
- Povesteşte-mi câteva lucruri care v-au amuzat?
- Ciu a stat toată iarna trecută în casă. Momentul de maxim interes pentru el a fost când a ieşit pentru prima oară în curte. Practic, se uita la noi şi cerea să iasă la joacă. Descoperim şi noi, în fiecare zi, limbajul acestor animăluţe, personalitatea lor e aproape umană, uneori mult peste...
- Care a fost cea mai mare dovadă de iubire a lor?
- În momentele în care eşti obosit, stresat sau bolnav simt, pur şi simplu, şi nu fac altceva decât să te ajute să treci cât mai repede peste aceste stări. Sunt foarte atenţi la ce se întâmplă cu noi.
- Au toată casa la dispoziţie?
- Ciuli doarme în pat cu noi. El este o luptă pierdută. Deja este teritoriul lui. În schimb, Paco stă afară.
- Ce „surprize” memorabile v-au făcut până acum?
- Le-am băgat în cap că nu ne plac surprizele şi au înţeles.
„În fiecare zi suntem întâmpinaţi ca şi cum am fi fost plecaţi o săptămână”
- Cum vă întâmpină când vă întoarceţi de la lucru?
- În fiecare zi suntem întâmpinaţi ca şi cum am fi fost plecaţi o săptămână de acasă. Se bucură foarte tare, primele minute sunt oricum „compromise”, trebuie să ne jucăm cu ei.
- Cât de des mergeţi la plimbare şi cât timp reuşiţi să petreceţi cu ei?
- Încercăm să petrecem cât mai mult timp cu ei, au nevoie de asta, fie că ieşim la plimbare sau nu.
- Cu cine stau atunci când lipsiţi mult timp de acasă?
- Păi... au şi ei bunici. Sunt pe mâini sigure, s-au făcut imediat adoraţi, iar acest lucru era inevitabil.
- Ce tabieturi au?
- Ciulică ne trezeşte în fiecare dimineaţă cu o porţie de lins pe faţă. Ne ia pe rând până ne trezim, apoi trebuie să-l băgăm în seamă. Este precum „argintul viu”, nu prea există momente de respiro, doar atunci când doarme este liniştit. Cum ies în curte, Paco mi-aduce imediat mingea, mi-o lasă la picioare şi aşteaptă următoarea mişcare din partea mea.
„Sunt doi copilaşi care necesită alint, răsfăţ şi o atenţie deosebită“