de Cătălina Tăgârţă
Paraschiva Dima (foto) practică terapia prin iubire nu doar pe ea şi pe oamenii din jur, ci şi pe animale. Aceasta are nu mai puţin de 18 pisici, pe care le îngrijeşte şi le hrăneşte chiar cu riscul de a-şi cheltui toată pensia în acest scop. Nu şi le-a dorit ea pe toate, dar animalele au simţit iubirea şi s-au strâns în curtea sa, aşa că Paraschiva nu a îndrăznit să le alunge. Şi asta, chiar în ciuda conflictelor pe care le are cu vecinii săi şi care le pun bietelor animale tot felul de capcane, menite să le trimită la doctor în scurt timp.
„Vecinul striga cât putea: «Extraordinar. Ne-aţi salvat pisica»”
- Doamna Paraschiva, mi-aţi povestit rândul trecut că primul „pacient” diagnosticat de dumneavoastră a fost un pisic. Ne daţi mai multe detalii, vă rog?
- Aşa este. Pe vremea aceea locuiam la bloc şi aveam două pisici. Vecinii mei aveau şi ei în casă o pisică Birmaneză, iar într-o zi vecina s-a prezentat la uşa noastră să ne ceară cuşca de transportat pisici, fiindcă animăluţul său era bolnav şi ar fi vrut să îl ducă la medic a doua zi. Evident că eu, mare iubitoare de animale, am întrebat ce s-a întâmplat, şi aşa am aflat că pisica lor stătea ascunsă de vreo trei zile, fără mâncare şi fără apă. M-am oferit să merg să îi ajut şi să văd ce are pisica, dar ea insista că nu e nevoie. Eu, la rândul meu, insistam, de asemenea, şi uite aşa m-am autoinvitat, am intrat practic după ea în casă, să văd animăluţul, în condiţiile în care noi nu eram foarte apropiaţi, nu ne vizitam, deci vă daţi seama că nu i-a picat prea bine vecinei...
- Şi ce aţi făcut atunci?
- Eu simţeam că e ceva urgent, şi de-aceea nu m-am lăsat mai prejos. Ei bine şi, odată ajunsă în casă, mă chinuiam să văd pisica - ce stătea ascunsă undeva după un fotoliu - şi în acelaşi timp să-i explic şi vecinei că eu văd energiile, că simt dacă e ceva în neregulă... Săraca, o fi zis că sunt nebună, dar mie nu-mi păsa, atât timp cât puteam ajuta săracul animal. Într-un final, le-am spus să ducă pisica de urgenţă la Facultatea de Medicină Veterinară - care era destul de aproape de noi - să nu mai aştepte până a doua zi, fiindcă mâţa lor, deşi nu are niciun organ afectat, are ceva la picior, ceva care porneşte de sub burtă. Nu ştiam să explic exact ce este, dar spiriţelul meu îmi spunea că e urgent. În apartament, probabil în altă cameră, era soţul său, care o aştepta să vină cu coşul şi a auzit discuţia. Au plecat la doctor, acolo medicul le-a zis că mâţa făcuse infecţie de la un mamelon şi avea puroi strâns pe tot piciorul acela. Doctorul le-a spus atunci că, dacă mai întârziau puţin, ar fi făcut septicemie şi ar fi murit. Evident că, după câteva ore, când s-au întors, au sunat din nou la noi la uşă, să ne înapoieze coşul, dar de data asta a venit soţul doamnei, care atunci când m-a văzut a început să strige: „Nota zece, vecină! Extraordinar!!! Ne-a explicat medicul exact ce ne-aţi spus şi dumneavoastră, că avea puroi acolo pe picior. Extraordinar! Ne-aţi salvat pisica”, striga cât putea de tare. Am fost fericită, în primul rând, că am salvat o viaţă şi, în al doilea rând, că mi s-a confirmat faptul că nu-s nebună. Deci chiar puteam vedea când ceva nu era în regulă cu un om sau un obiect.
„Acolo unde e un os rupt e nevoie de colaborarea cu doctorul”
- Povestiţi-ne şi de mâţele dumneavoastră! Acum locuiţi la curte şi aţi strâns aici foarte multe sufleţele. Pe ele cum le-aţi ajutat să se vindece?
- Din păcate, vecinii mei nu iubesc animalele şi mi-au cauzat neplăceri de multe ori. Dar, cu ajutorul terapiei prin iubire, mi-am ajutat de fiecare dată „copiii” să se facă bine. Au fost cazuri în care chiar şi medicii s-au minunat cum de au supravieţuit.
- Ştiu că nu e neapărat nevoie să atingeţi fiinţa ca să o faceţi bine. Diagnosticul se poate pune şi pe poză sau de la distanţă...
- Aşa este. Şi nu doar o dată mi s-a întâmplat să duc la medic un animăluţ bătut, rănit, ca apoi să colaborez cu specialistul, să îl ajut să-l vindece mai repede. De exemplu, unul dintre motănei a avut femurul fracturat sau scos din articulaţie, şi medicii spuneau că recuperarea va fi foarte grea. Dar eu bineînţeles că m-am „conectat” cu pisicul şi l-am ajutat să se refacă, astfel că a doua zi după intervenţia chirurgicală deja făcea ture prin cabinet. Le-a cucerit imediat pe doamnele doctor, care se uitau mirate la el. Nu înţelegeau cum e posibil aşa ceva. Altădată, am avut o mâţă care fie a ronţăit vreo insectă, fie a fost înţepată de viespi sau cine ştie ce a păţit... Avea botul roşu şi umflat, lacrimi de sânge şi lăbuţa ruptă. Am dus-o, tot aşa, la medic, şi până la urmă s-a făcut bine. E nevoie şi de colaborarea cu un specialist. Acolo unde e un os rupt sau un organ bolnav, el trebuie să pună osul la loc, să repare organul... Dar ce este boala? Boala e semnalul primit de la corp că tu trebuie să schimbi o atitudine, trebuie să înţelegi. Fiecare om se poate vindeca dacă înţelege ce anume greşeşte, dar în cazul animăluţelor e suficient să le tratez eu cu energia cea mai înaltă, care e energia de iubire.
„Am lucrat pe el câteva zile şi s-a vindecat”
- Pentru cei care nu cred în ceea ce faceţi dumneavoastră, există medici care pot confirma ceea ce ne spuneţi?
- Desigur. Uite, de exemplu Zăpăcilă (n.r. - unul dintre motani) nu îşi putea mişca picioarele din spate. Se lăuda vecinul: „I-am tras un şut la unul, de-a zburat cât colo...” Şi avea tumoară la burtică. Dar eu am lucrat pe el câteva zile, şi după ce l-am dus la control, medicul mi-a zis: „Dar e sănătos. De ce l-aţi mai adus la urgenţă?!” Asta, în condiţiile în care a recunoscut că-l consultase, avea diagnostic, şi dintr-o dată se făcuse bine.
- Aţi avut cazuri în care stăpânii v-au adus animăluţele să le trataţi?
- Eu mă ocup mai mult de oameni, încerc să-i învăţ să respire conştient, să-i fac să-şi vadă greşelile, să le îndrepte şi să se ajute ei pe ei să se vindece. Dar vă daţi seama că nu pot lăsa să sufere nici animăluţele. Gândiţi-vă doar la faptul că, în prezent, am 18 pisici. Nu eu le-am vrut. Dar ele m-au ales pe mine. Simt că eman iubire, şi vin aici, în curte, fără să le chem. Şi, odată ajunse, le primesc cu braţele deschise, că nu pot lăsa de izbelişte nişte suflete nevinovate. Aş vrea să le ia statul, că şi-aşa se duc mulţi bani pe mâncare şi mai ales pe tratamente, fiindcă vecinii le rănesc mereu. De multe ori am făcut eu foamea în locul lor. Dar mi-e milă, ce pot să le fac?! Zic: lasă, că eu am de unde să slăbesc, am energie. (Râde) Dar să-i vezi că vin la geamul tău, la uşa ta, cum să fii rău cu ei? Nu înţeleg! Mintea mea nu poate să înţeleagă.