de Dana Purgaru

- Irina Margareta Nistor are un motan cinefil, demn de un critic de film

Irina Margareta Nistor, posesoarea vocii pe care orice român cinefil trecut de 30 de ani o recunoaşte şi în somn, mai are o mare pasiune, pe lângă filme: pisicile şi căţeii. De mică a avut în jur astfel de animăluţe, şi nu îşi poate imagina viaţa fără ele. Iar sentimentul s-a dovedit a fi reciproc, deoarece Ritz, motanul său, cu o privire pătrunzătoare şi cu o personalitate pe măsură, este total dependent de stăpâna sa. Între cei doi există o legătură atât de puternică, încât, după cum ne-a declarat Irina Margareta Nistor, seamănă atât în ceea ce priveşte preferinţele, cât şi tabieturile.

„Îl cheamă ca pe hotel”
Se spune că, în casa în care există pisici, acestea sunt, de fapt, stăpânele, nu oamenii. Acest lucru pare să fie valabil şi în locuinţa încărcată de istorie, cu aspect florentin, a Irinei Margareta Nistor. Odată trecut pragul, orice invitat este rapid inspectat de mustăţile superbului Birmanez. „Îl cheamă Ritz, cu «tz«, ca pe hotel”, după cum ne-a precizat stăpâna lui. Ca orice gentleman care se respectă, acesta nu suportă să fie atins de la prima întâlnire şi, după ce se asigură că toată lumea a înţeles acest mesaj, îşi conduce oaspeţii în salon, cu mers ţanţoş şi coada pe sus. Motanul crem şi pufos se cocoaţă apoi ţanţoş pe unul dintre scaunele vechi, îşi ascute ghearele în tapiţeria greu încercată, semn că el este regele, şi urmăreşte tot ce se petrecere cu privirea de safir, atotştiutoare.

„Întoarce capul de la mine la ecran şi înapoi, ca la tenis”
Are 13 ani şi a ajuns în casa criticului de film într-o căciuliţă. „Era în 2000, în aprilie, la puţină vreme după ziua mea, şi a fost adus de un băieţel. Avea o lună şi un pic, dar s-a adaptat foarte repede. Mai ales la calculator - era toată ziua pe tastatură şi îi plăcea să mi se urce, la propriu, în cap, în timp ce dictam”, îşi aminteşte criticul de film.
Birmanezul nu părăseşte niciodată casa şi se află în permanenţă în preajma Irinei Margareta Nistor atât ziua, cât şi noaptea, fie că aceasta lucrează la calculator sau vizionează filme. De altfel, aşa cum era de aşteptat, e pasionat de micul ecran. „Lui Ritz îi place să se uite la televizor, la animaţiile de calitate, de pe păturicile pe care i le-am adus de pe la diverse filme - doar e cinefil! - şi e foarte contrariat dacă vede o emisiune înregistrată şi mă aude şi la televizor, şi lângă el. Întoarce capul de la mine la ecran şi înapoi, ca la tenis”, ne-a povestit stăpâna lui.

„A împrumutat multe de la mine”
„Seamănă cu stăpân-sa”, spune Irina Margareta Nistor despre pisoiul său, cu care şi-a dat seama că se potriveşte mănuşă în ceea ce priveşte temperamentul. „A împrumutat multe de la mine, nu e foarte sociabil, nu-i place să fie înconjurat de lume, scuipă când nu-i convine ceva, e tare sperios la zgomote, şi tot aşa. Nu pot să-i tai ghearele sub nicio formă - şi le ascute pe fotolii şi pe canapea, pe care le decorează cu modele speciale - nu mă lasă să-l pieptăn, nu-l pot mângâia decât foarte rar, e foarte gelos pe copiii foarte mici, atacă pantofii de firmă ai musafirilor, se culcă pe dicţionarele de care ai întotdeauna nevoie şi e jignit dacă-l dai deoparte, îl enervează telefonul fix, că nu-i mai dai destulă atenţie, şi încearcă să-l închidă... Dar poate fi şi extrem de tandru când vrea, mai ales dacă am fost plecată câteva zile. La început, când mă întorc, mă bombăne câteva minute, după care mă sufocă plăcut cu iubirea lui. În comun mai avem şi ura faţă de crini. Mie mirosul de crini îmi face rău, iar el leşină”, ne-a destăinuit Irina Margareta Nistor. „A fost foarte nostimă reacţia lui la ultimul cutremur mai mare, cel care a fost în toiul nopţii. Dormea pe mine şi ne-am trezit amândoi că au zăngănit foarte tare cărţile din bibliotecă şi DVD-urile. Ne-am uitat unul la altul şi ne-am zis: «Ignorăm» şi ne-am culcat la loc”, a completat râzând criticul de film.

„Îi aduc ceva ori de câte ori plec”
Deşi pare masiv datorită blănii bogate şi foarte pufoase, Ritz nu are decât patru kilograme şi jumătate. Nu este un mare gurmand, nu se lasă răsfăţat ca alte pisici, dar are parte de multă iubire. „Îmi e greu să-l răsfăţ, pentru că nu seamănă cu alte pisici pe care le-am avut. De exemplu, nu mănâncă măsline, cum mâncau toate celelalte. Doar hrană uscată, de-a lor, şi în fiecare zi câţiva centimetri de cărniţă crudă, de vacă sau de pui. Dar îi aduc ceva ori de câte ori plec undeva, primeşte ceva de ziua lui şi de Crăciun... Obiceiul acesta a existat întotdeauna la noi în casă, când trăiau părinţii mei - pe atunci aveam două pisici şi un câine sau trei pisici şi un câine şi le făceam chiar şi tort”, ne-a spus Irina Margareta Nistor.

Adoră Crăciunul
Unul dintre evenimentele preferate ale lui Ritz este împodobirea bradului de Crăciun. Sau, mai exact, despodobirea acestuia cu propriile gheruţe. „De când a venit el aici, bradul de Crăciun nu mai poate avea decât beteală şi lucruri incasabile şi, chiar şi aşa, trage beteala jos, o învârte în jurul bradului şi îşi face un gen de cuib. Îi place foarte mult şi suferă foarte tare când scot bradul, rămâne şi se uită acolo multă vreme”, ne-a destăinuit criticul de film.

„Mă simte de la distanţă”
Datorită legăturii care s-a creat între Ritz şi stăpâna sa, acesta ştie momentul în care ea se apropie de casă. „Cu cinci minute înainte să ajung acasă începe să plângă. Mă simte de la distanţă”, ne-a declarat Irina Margareta Nistor, care recunoaşte că n-ar putea trăi fără pisici. „Nu se poate să n-ai grijă măcar de un animal pe lumea asta. Mi se pare că trăieşti o viaţă de pomană dacă nu ai măcar un animal”.

„Orice cronicar al celei de-a şaptea arte, care se respectă, are sigur un miaolică” - Irina Margareta Nistor (cartea-album „Iubirrre”

Un alt prieten fidel: căţeluşa Haka

Irina Margareta Nistor are şi o căţeluşă de rasă comună, ce stă în curte, într-un frumos coteţ. O cheamă Haka şi nu s-a întâlnit niciodată cu Ritz. „Are 6 ani - cel puţin aşa credem. Am luat-o de la veterinar, fusese lovită de maşină şi am îngrijit-o. Este de o fidelitate fără egal şi «citeşte» fără greş interlocutorul, mai ceva ca scannerul de la vamă din aeroporturi”, ne-a spus criticul de film, care nu este de acord cu legea de eutanasiere a maidanezilor. „Maidanezii ar fi trebuit sterilizaţi încă de la început. O asemenea lege, ce scoate fiara din fiecare, este o formă de sălbăticie, de primitivism inacceptabilă într-o ţară insuficient pregătită, cu prea multă lipsă de educaţie”, a completat Irina Margareta Nistor.

„Cel mai mult îi place să doarmă pe umărul meu, se cuibăreşte la piept şi mă ia cu lăbuţele de gât“