Main menu

header

de Veronica Zărescu

Aproape toate mămicile sunt stresate de faptul că bebeluşul are părul foarte moale şi rar. Nu aveţi de ce să vă faceţi probleme, pentru că micuţul va creşte, iar firul de păr va deveni mai gros şi mai aspru. Textura părului este, de fapt, programată genetic, iar diametrul lui creşte o dată cu anii, până la vârsta de adult. Tunsorile evită doar deteriorarea vârfurilor.

Lăsaţi lucrurile să îşi urmeze cursul firesc
Obiceiul din bătrâni să razi copilul în cap că i se va face părul mai des nu are suport ştiinţific. Firul nu va fi mai aspru şi nici podoaba capilară nu se va îndesi vizibil. În plus, există pericolul să răniţi pielea capului în momentul în care îl radeţi sau copilul poate dezvolta iritaţii grave la nivelul pielii capului. Aşa că mai bine aveţi încredere în mama natură şi lăsaţi lucrurile să îşi urmeze cursul firesc. Specialiştii recomandă ca prima tunsoare a bebeluşului să fie pe la 18 luni dacă are mult păr. Dacă nu, chiar pe la 2 ani. Pe urmă, este suficient să reîmprospătaţi tunsoarea scurtând toate vârfurile cu cel mult doi centimetri la trei luni. Tradiţia spune că naşii de botez ai copilului vor tăia moţul micuţului între 1 şi 3 ani dacă e băiat. La fete se rupe turta la 1 an de regulă. Aşa că momentul primei tunsori rămâne la alegerea părinţilor.

Unul dintre părinţi, întâiul frizer
Medicii psihologi recomandă ca prima tunsoare a copilului să fie făcută acasă de unul dintre părinţi. Alegeţi un moment calm, cum ar fi după somnul de prânz sau după ce mănâncă, de exemplu. Şi pentru că micuţul se plictiseşte repede, daţi-i o ocupaţie cât timp îl tundeţi. Eventual, faceţi această operaţiune în faţa televizorului. Aşezaţi copilul pe un scaun mai înalt fără spătar, care să vă permită să vă deplasaţi cu uşurinţă în jurul ştrengarului fără să vă aplecaţi foarte mult. În funcţie de formatul feţei, ţineţi cont de următoarele sfaturi:
- pentru o faţă rotundă: păstraţi desimea deasupra capului şi degajaţi părţile laterale. Ceafa în trepte şi scurtă pentru băieţel şi chiar sub urechi pentru fetiţă;
- pentru o faţă ovală: lăsaţi părul mai lung în faţă decât în spate prin tăierea firelor ce depăşesc nivelul bărbiei;
- pentru o faţă lată: păstraţi de data aceasta desimea pe părţile laterale şi puţin pe vârful capului. Faceţi o tunsoare „pătrată”, cu trepte, la nivelul maxilarului, fără breton. În numărul viitor al revistei noastre vă vom prezenta câteva sfaturi tehnice din partea profesioniştilor pentru tăierea propriu-zisă a părului, precum şi câteva recomandări utile pentru micuţii cu fizionomii atipice. (va urma)