Main menu

header

Intrarea în clasa I este o cotitură importantă în viaţa copiilor. Pentru a-i ajuta să abordeze această schimbare, prima regulă este să nu îi stresaţi.

 Nu ignoraţi orele de sport!
     Activitatea principală a anului este învăţarea recunoaşterii silabelor şi a cuvintelor. Pe un caiet special, elevii învaţă să scrie primele cuvinte. La matematică, ei manipulează beţişoare sau imagini, pentru a reprezenta unităţile şi zecile, iar pe la sfârşitul anului încep tehnica adunării. Copiii vor continua să înveţe ceea ce au început la grădiniţă, cum ar fi: orientarea în spaţiu, cunoaşterea anotimpurilor, a lunilor şi a zilelor săptămânii. Activităţile de îndemânare fac parte şi ele din programul „bobocilor”. Desenul, modelajul şi colajul lasă frâu liber imaginaţiei şi deschid noi orizonturi de formă şi de culoare. Gimnastica, sporturile de echipă şi, pentru unii, înotul permit elevilor să se mişte şi să îşi dezvolte în acelaşi timp capacitatea motrică, să se integreze şi să respecte câteva reguli colective.

Participaţi la temele şcolarului
    În fiecare seară, copilul trebuie să repete ce a învăţat în cursul zilei şi să-şi facă lecţiile. Prezenţa dumneavoastră este indispensabilă! Tot interesul exerciţiului constă în faptul că veţi trăi un moment privilegiat, timp în care micuţul va putea să vă arate progresele sale. Atunci aplaudaţi reuşita sa şi să nu-l certaţi dacă greşeşte, corectaţi-l uşurel şi, dacă nu ştie un cuvânt, nu ezitaţi să-i suflaţi soluţia. Astfel îşi va căpăta repede siguranţa şi îşi va dezvolta gustul pentru citit. Dacă doriţi să-l stimulaţi mai mult cereţi sfatul învăţătoarei, care vă va indica manualele şi cărţile adaptate vârstei sale.

 Alegerea primului ghiozdan
    Important de ştiut este faptul că de anul acesta ghiozdanele trebuie să corespundă unor norme europene. Potrivit Ministerului Sănătăţii, ghiozdanul trebuie să aibă rigidă partea ce vine pe spatele elevului. În acest fel, micuţul va fi obligat să stea cu spatele drept, iar coloana se va dezvolta în poziţie corectă. Din păcate, nu toate modelele de ghiozdane aflate pe piaţă respectă aceste norme, aşa că fiţi foarte atenţi la alegerea acestui accesoriu. Oricum, nu investiţi într-un model prea scump. La anul va trebui cu siguranţă să-l schimbaţi.
Veronica Zărescu