Main menu

header

582 23 2de Dana Purgaru

Faptul că foarte mulţi bărbaţi de vârsta a doua, şi chiar de a treia, simt nevoia de partenere mai tinere a fost explicat ştiinţific. Acest lucru nu presupune, însă, divorţul de soţia de vârstă cât mai apropiată, ci, pur şi simplu, căsătoria cu o femeie cu cel puţin cinci ani mai tânâră şi... atenţie!... deşteaptă.

Femeile trebuie să fie mai deştepte

Studii recente au scos la iveală că secretul unei căsătorii reuşite constă doar în alegerea unei soţii mai inteligente decât bărbatul şi cu cel puţin cinci ani mai tânără. Cercetătorii din cadrul Universităţii din Bath au dezvoltat o metodă ştiinţifică prin intermediul căreia calculează compatibilitatea cuplurilor. Metoda ia în calcul factori precum vârsta, educaţia şi istoria relaţiilor trecute avute de cei doi parteneri. Academicieni de renume precum doctor Emmanuel Fragniere, au studiat şi au intervievat un eşantion de peste 1.500 de cupluri care erau căsătorite şi aveau o relaţie serioasă. Cinci ani mai târziu, cercetătorul a avut surpriza să descopere că aproximativ 1.000 de cupluri nu se destrămaseră. Concluziile finale ale raportului afirmă că ambele sexe îşi aleg partenerii pe baza dragostei, atracţiei fizice, gusturilor, pasiunilor, credinţelor şi opiniilor comune, dar adevăraţii factori ce sedimentează o relaţie sunt vârsta, educaţia şi originea culturală.