Main menu

header

cotnari wide

589 18 3de Dana Georgescu

Multe cupluri au constatat că, după ce relaţiile lor s-au închegat, s-au acumulat şi kilogramele în plus. Acest lucru a fost demonstrat şi de oamenii de ştiinţă în urma unui studiu.

Obiceiurile proaste se molipsesc în cuplu

Un chestionar distribuit în rândul oamenilor care se află în relaţii stabile arată că aceştia se îngraşă cu cel puţin 500 de grame pe an şi înlocuiesc salatele cu cine pe bază de carne, combinate cu un pahar cu vin. Peste jumătate dintre cele 1.000 de cupluri chestionate au recunoscut că au avut probleme cu creşterea în greutate după primii trei ani de relaţie, în perioada cunoscută drept „zonă de confort” - în care partenerii nu mai fac eforturi pentru a fi atrăgători -, în timp ce doar 18% dintre participanţii la studiu au declarat că s-au îngrăşat în primele luni de relaţie. În două treimi dintre cazuri, ambii parteneri au acumulat kilograme în plus, fapt explicat prin împrumutarea obiceiurilor proaste de la unul la altul. Se pare că femeile au o mai mare influenţă în acest proces de creştere în greutate. Din cauza acestui fenomen, care câştigă teren în rândul relaţiilor, tot mai multe cupluri aleg să participe la programe de slăbit împreună, tocmai pentru a se influenţa unii pe alţii.