Main menu

header

620 25 3de Roxana Istudor şi Florica Pintea

Evoluția tehnologiei nu putea ocoli unul dintre cele mai de interes subiecte pentru generațiile tinere: menținerea unei relații la distanță. Așa au apărut dispozitivele care contribuie semnificativ la ideea conectării celor doi îndrăgostiți și le permite împărtășirea unor experiențe care în mod normal fac parte din rutina de fiecare zi a partenerilor care se află efectiv alături.

O plimbare, un film, un masaj…

Cuplurile care se iubesc la distanță au acum un aliat în tehnologia de ultimă generație. În cadrul laboratorului Universității Simon Fraser, din Columbia Britanică, a fost pusă la punct o metodă prin care cei care împărtășesc sentimente romantice, dar se află la depărtare unul de celălalt pot să se bucure împreună de mai multe activități, cum ar fi o plimbare, vizionarea unui film sau chiar să-și facă reciproc un masaj, anunță sciencedaily.com. Specialiștii din cadrul laboratorului se gândesc la o mulțime de soluții și au în plan realizarea unui mare număr de dispozitive, dintre care unul, realizat deja, atrage în mod special atenția. Este vorba despre mănușile interconectate Flex-N-Feel; atunci când este atinsă una, reacția este transmisă la cea purtată de partener. Senzorii tactili ai acestor mănuși permit celor care le poartă să „simtă” mișcările celuilalt. Pentru a capta acțiunea de la distanță, senzorii sunt atașați de un sistem de control, stabilesc o valoare pentru fiecare mișcare și o transmit prin WiFi la mănușa pereche.

Privitul virtual în ochii partenerului

„Totul pornește de la ideea de conectare a celor doi. Cei care folosesc aceste mănuși pot imita gesturi ca atingerea feței, ținutul de mână sau chiar o îmbrățișare”, explică profesorul Carman Neustaedter. Mănușile sunt în faza de prototip, dar cercetările continuă și se anunță rezultate promițătoare. Un viitor set de astfel de mănuși va fi și mai avansat, permițând atingerea simultană. În același timp, cercetătorii au de gând să dezvolte dispozitive capabile să ducă mai departe experiențele care pot fi împărtășite de îndrăgostiții aflați la distanță, cum ar fi un sistem video care să permită „privitul în ochii partenerului” sau o manieră de a face activitățile unui partener disponibile și vizibile și pentru celălalt, sistem intitulat de pe acum „Be With Me”. De asemenea, se încearcă introducerea roboților în această acțiune de a aduce cât mai aproape cuplurile nevoite să petreacă timp despărțite. „Dorim să reușim să dăm corp ideii de conexiune”, adaugă Neustaedter, autor al mai multor sisteme de unire a familiilor sau a colegilor de muncă aflați la distanțe mari unii de ceilalți.

„Distanța înseamnă simpla separare de loc, dar niciodată de legătură. Inimile rămân inseparabile“ (Dhel Chen)