Main menu

header

625 25 4de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Cercetătorii de la Universitatea din Indiana au dat publicității rezultatele unui studiu îngrijorător: societatea are tendința de a-i marginaliza pe soții care decid să nu aibă copii.

Considerați în afara convențiilor sociale

În cadrul unui studiu care a implicat potențialele sentimente la adresa partenerilor care hotărăsc să nu aibă copii au fost analizate opiniile a 197 de persoane, cerându-le să-și estimeze percepția asupra unor imagini care reprezentau oameni obișnuiți, despre care li s-a spus doar dacă doresc sau nu să aibă urmași. S-a constatat din evaluările ulterioare că partenerii care au decis să nu aibă copii sunt văzuți într-o lumină negativă, ceea ce, în opinia specialiștilor care au condus studii anterioare, intră în linia respingerii tuturor celor care nu respectă convențiile sociale.

Sentimente de „mânie sau dezgust”

Studiul publicat de „Sex Roles: A Journal of Research” a pus în evidență chiar o dinamică interesantă a sentimentelor generale față de refuzul de a avea copii. Astfel, potrivit cercetătoarei Leslie Ashburn-Nardo, „remarcabilă rămâne revolta resimțită de privitori în fața imaginilor cu acești oameni care au decis să nu aibă copii. Percepția că ei rămân neîmpliniți este generată de sentimente de mânie, dezaprobare sau dezgust”. Ca urmare, în condițiile în care aceste cupluri sunt văzute nu doar ca atipice, ci cu o atitudine morală greșită, intervine și respingerea lor în interiorul comunităților.