Main menu

header

cotnari wide

642 25 2de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Sfatul dat de părinți sau de prieteni după o despărțire, acela de a vă infuza cu optimism și a arăta o condiție excelentă, este cât se poate de benefic, fiind cea mai bună cale de a depăși un eșec sentimental, arată studii de dată recentă.

Placebo funcționează

Dacă ați fost vreodată iritați de acel „Fruntea sus!” pe care vi l-au recomandat apropiații după o despărțire, este bine să știți că specialiștii consideră că această atitudine este „cartea câștigătoare” pentru a trece cu bine un astfel de moment dificil, notează „The Independent”. Cercetătorii de la Universitatea Colorado punctează faptul că „așa cum tratamentele placebo s-au demonstrat de multe ori eficiente, tot așa a vă imagina că despărțirea nu are efect poate fi cea mai potrivită metodă pentru a atinge acest scop în realitate”.

Durerea este reală neurochimic

Studiul a implicat observarea reacțiilor unui număr de 40 de participanți, cărora li s-a cerut să privească imaginea fostului partener și apoi pe cea a unui prieten foarte bun, de același sex. Utilizând rezonanța magnetică, s-a constatat, după reacțiile creierului, că durerea emoțională este „reală din perspectivă neurochimică”. Apoi, unora li s-a oferit un spray nazal, spunându-li-se că este un analgezic pentru suferință, iar altora li s-a spus că este o soluție salină. „Am descoperit că placebo poate avea un efect puternic în reducerea intensității durerii sociale”, arată Leonie Koban, autorul cercetării.